Schimba Constitutia

In Romania exista in prezent doua guverne: guvernul propriu-zis si CSAT, care poate fi considerat un guvern al Presedintelui.

Consiliul Suprem de Aparare a Tarii este compus din Presedintele Romaniei (care este si presedintele CSAT), Primul-ministru (in calitate de vicepresedinte), ministrul de externe, ministrul de interne, ministrul apararii, ministrul de justitie, ministrul industriilor si ministrul de finante, directorii SRI si SIE, seful Marelui Stat Major si consilierul Presedintelui pe probleme de securitate nationala.

Dupa cum se vede, nu mai putin de sase ministri fac parte din CSAT. Problema este insa aceea ca, potrivit legii, Guvernul este subordonat CSAT. Astfel, conform articolului 3 al Legii 415 din 2002 (lege care reglementeaza activitatea CSAT), hotararile Consiliului “sunt obligatorii pentru autoritatile administratiei publice centrale si institutiile publice la care se refera”.

Foarte simplu spus, lucrurile stau cam asa: la ora actuala, exista doua puteri executive: Guvernul si CSAT. Guvernul este subordonat CSAT, iar acesta din urma nu este responsabil, de fapt, in fata nimanui. Formal, Consiliul este controlat de Parlament, insa controlul se exercita doar prin examinarea rapoartelor de activitate ale CSAT.

Aceasta arhitectura institutionala este discutabila, indiferent daca Romania ar fi o republica prezidentiala, semi-prezidentiala sau parlamentara. Existenta a doua puteri executive este o sursa de potential conflict institutional, chiar daca una dintre puteri este formal subordonata celeilalte. De exemplu, ministrul apararii, al justitiei sau al externelor este subordonat atat Primului-ministru, cat si Presedintelui, iar acest lucru genereaza confuzie. Iar faptul ca CSAT, ca putere executiva, nu este subordonat in mod real Parlamentului genereaza inca si mai multe probleme.

Un aranjament institutional mult mai coerent a existat in Romania in perioada interbelica, atunci cand functiona Consiliul Superior al Apararii Tarii (“bunicul” actualului CSAT). Consiliul era compus din Primul-ministru (Presedintele Consiliului de Ministri), in calitate de presedinte, de mostenitorul Tronului (cand acesta ajungea la majorat), din mai multi ministri (al internelor, al externelor, al aparatii, al finantelor, al lucrarilor publice, al industriilor si comertului, al comunicatiilor, al agriculturii si al sanatatii publice) si dintr-un reprezentant al Consiliului Superior al Ostirii (acesta din urma avand doar un vot consultativ).

Concluziile Consiliului nu deveneau hotarari decat daca erau confirmate de Guvern (de Consiliul de Ministri, cum se numea atunci), ceea ce arata ca, intr-un mod lipsit de echivoc, Consiliul era direct subordonat Guvernului. Este adevarat ca Regele avea dreptul sa convoace oricand o sedinta a Consiliului Superior al Apararii Tarii, ca si pe acela de a lua parte la orice sedinta a Consiliului (caz in care avea calitatea de presedinte al acestuia), insa acest lucru nu insemna ca CSAT avea o dubla subordonare, pentru ca si in acest caz concluziile Consiliului nu deveneau hotarari decat daca erau votate intr-o sedinta de Guvern. Prin urmare, oricine ar fi prezidat sedintele vechiului CSAT, Consiliul era subordonat fara echivoc doar Guvernului.

Lucrurile erau astfel cat se poate de limpezi: CSAT era subordonat Guvernului care, la randul sau, era subordonat Parlamentului. in felul acesta nu aparea nici o problema a dublului executiv.

Exista insa oameni politici si comentatori care, probabil din ignoranta, sustin ca actualul CSAT nu ar fi urmasul indirect al vechiului Consiliu Superior al Apararii Tarii, ci al Consiliului de Coroana. Dar Consiliul de Coroana a fost un organism consultativ care nu avea niciuna dintre atributiile vechiului sau actualului CSAT. El era format din fosti Prim-ministri, sefi ai partidelor importante, personalitati ale vietii publice si ministri, si era menit sa ofere sfaturi Regelui ori de cate ori acesta considera necesar. Mai mult, pana in martie 1938, cand a fost institutionalizat prin Decret-lege de catre Carol al II-lea, Consiliul de Coroana a fost o structura informala. Cu alte cuvinte, intre CSAT si Consiliul de Coroana nu exista nici cea mai mica legatura.

Avem, asadar, doua situatii: una in care exista o singura putere executiva subordonata Parlamentului si cealalta (cea din prezent) in care avem doua puteri executive dintre care numai una (Guvernul) este subordonata Parlamentului, iar cealalta (CSAT), nu. Mai mult, situatia Guvernului este, in prezent, cu totul neobisnuita. El se subordoneaza atat Parlamentului (ceea ce este perfect normal intr-o democratie), cat si CSAT (ceea ce este anormal si cat se poate de nedemocratic).

Adevarul este ca structura institutionala actuala este mostenita din vremea fostului regim comunist. Consiliul Suprem de Aparare a Tarii este o institutie care deriva direct din Consiliul Apararii RSR, ale carui hotarari erau, conform legii, obligatorii pentru Guvern, la fel ca si hotararile actualului CSAT. Si, la fel ca si astazi, seful statului era si presedintele Consiliului. Prin urmare, problema dublului executiv apare din perioada comunista. Fireste ca ea era irelevana atunci, insa ea a devenit cat se poate de relevanta si de sacaitoare din momentul in care Parlamentul si Guvernul au devenit institutii autentice, odata cu instaurarea democratiei parlamentare.

Daca suntem cu adevarat fermi si consecventi in condamnarea comunismului, cred ca trebuie sa inlaturam si anomaliile institutionale pe care le-am mostenit din perioada regimului comunist. Aceasta cu atat mai mult cu cat, intr-o democratie parlamentara, existenta dublului executiv genereaza probleme care conduc inevitabil la conflict intre institutii. Iar acest lucru duce la o proasta functionare a mecanismelor statului de drept.

Sorin Curerai

[Articol aparut in Revista 22 ]

In primavara lui 2007, cand proiectam la Centrul pentru Analiza si Dezvoltare Institutionala intalnirea europeana anuala a think tankurilor pro-libertate, am ales impreuna cu partenerii proiectului de la Institute for Economic Studies, Franta, Hayek Institut, Austria, Atlas Foundation, Cato Institute si Heritage, Statele Unite schimbarea constitutionala ca tema a conferintei. Este foarte greu sa impui o tema pe agenda publica. Atunci cand ‚amenintarile imediate’ din partea actorilor politici aflati in functii publice sunt atat de numeroase, nici nu ne-am putea astepta ca media sa nu reactioneze in mod continuu la ele. E explicabil ca nu poate ocupa cateva zile cu o propunere precum cea de demarare a unui proces constitutional greoi, care oricum anunta sa se intinda pe mai multi ani si implica in dialog agenti prea „normali” ca sa starneasca interes jurnalistic. Tema constitutionala a ajuns in atentia publicului odata cu criza politica din 2007. In iunie, iulie si octombrie 2007 cand am organizat o serie de dezbateri pe tema rescrierii Constitutiei Romaniei in Arad, Bucuresti, Craiova si Timisoara, oportunitatea a fost folosita de reprezentanti ai partidelor politice pentru a-si lansa propriile proiecte de reconstructie institutionala. Dezbaterea era deschisa.

Un grup de exponenti ai curentului clasic-liberal in Romania impreuna cu Revista 22 au avut initiativa unui produs publicistic regulat in 2008 In care sa trateze problemele publice din perspectiva ideologiei libertatii. Colectia prezenta de analize abordeaza documentul constitutional, sursa atator framantari, intr-o maniera radicala si In acelasi timp fundationala.

Cadrele dezbaterii contemporane cer ca preocuparile libertarienilor pentru noi reguli fundamentale sa ia statul asa cum este el acum drept material de lucru. Sa ne imaginam institutia statului ca pe un ansamblu format din doua convertoare gigantice. Un convertor numit „sistemul politic” menit sa lichefieze preferintele cetenilor in decizii politice si alt convertor pe nume „sistem public” care solidifica deciziile politice in actiuni publice si reglementari sau interventii. Care e dimensiunea ansamblului? Dimensiunea lui exacta ia in calcul ultimul leu cheltuit pentru cea mai neinsemnata activitate din cele doua convertoare si ultimul leu cheltuit din cauza ultimei prevederi a celei mai nesemnificative reglementari legale sau administrative. Doar sectorul activitatilor publice a crescut in 2007 cu 3,6% din PIB (fiind 32,8% din PIB In 2006 si 36,4% In 2007) desi putea sa creasca cu 12,4%, totalul solicitat de institutiile publice pentru 2007 fiind de 45,2% din PIB. Acest fenomen are loc anual; pentru 2008, proiectul de buget prevede cheltuieli de 42% din PIB, adica o crestere de 5,6%. Daca preferati argumente ‚europene’ Juergen Starck, Vice-Presedinte al Bancii Centrale Europene recomanda ca un sector public sa nu depaseasca 30% din PIB, altfel structura pietei cedeaza si economia e in pericol.

Cu cat este mai mare bugetul sectorului public, cu atat mai multe resurse intra in jocul politic care imparte resursele comune. Redistributia este de la cei care muncesc dar nu pot evita sa-si plateasca taxele, catre cei suficient de buni la jocul politic incat sa puna mana pe ele. Iar ei sunt cu atat mai buni cu cat ritmul de crestere a statului in termeni de atributii, legi, reglementari, creste mai naucitor, pentru ca se pot ascunde intr-un hatis reglementativ confuz. Strict cantitativ, cresterea pe dimensiunea arogarilor de control asupra schimburilor pe piata si asupra vietii cetatenilor a fost cu 7.552 de legi in 2006, respectiv cu 4.816 legi noi In 2007. Este desigur imposibila aplicarea corecta si uniforma a cca. 70.361 de legi, cate sunt in total in repertoriu. Efectele sistemice sunt confuzia generalizata, pierderea respectului pentru lege si in cele din urma adversitatea indivizilor fata de lege. Din acest moment ansamblul este afectat structural iar ruptura dintre preferintele indivizilor si serviciile publice trece pragul pana la care mai poate fi reparata. Studiile de fata recompun piesele convertoarelor intr-o arhitectura liberala.

Horia Terpe si Ionut Sterpan, CADI-Eleutheria

[Articol aparut in Revista 22 ]

Constitutia din 1991 si din 2003, continand, teoretic, regulile fundamentale ale societatii si statului, sufera in acest moment o criza profunda de legitimitate pentru ca ele nu mai reprezinta preferintele cetatenilor. Criza politica este de fapt manifestarea unei crizei existente la nivelul institutional primar.

De aceea, ar fi mai potrivit sa vorbim despre o criza democratica - pentru ca rezultatul constitutional reflecta o problema la nivelul reprezentarii si al agregarii preferintelor. Distorsiunea reprezentarii preferintelor la momentul “scrierii” Constitutiei din 1991, (si al modificarii constitutionale din 2003) a dus la suprareprezentarea institutionala a intereselor vechilor structuri sociale si organizationale care s-au confruntat doar cu o tabara adversa dezorganizata. Aceasta a dus la crearea unui set de reguli “respirabile” pentru vechiul establishment.

Caracteristica principala a acestui set de reguli este pastrarea centrului decizional la un nivel median între suveranitate populara si “nondemocratie”, cu ajutorul unor norme care afecteaza, pe de o parte, acuratetea procesului de selectie politica, si, pe de alta parte, detaseaza deciziile politice curente de vointa majoritatii. Codul electoral sau legea partidelor, spre exemplu, plaseaza si acum puterea de facto în mainile unor grupuri de oameni din jurul presedintilor de partid.

Solutia crizei nu poate sta decat in acordarea regulilor constitutionale la preferintele cetatenilor, printr-un proces pasnic, in cadrele formale ale actualei Constitutii; printr-o rescriere de la zero a contractului social, pe baze legitime, pentru a fundamenta o “noua republica”.

Numele “Noua Republica” a fost lansat anul trecut la Arad, cu ocazia dezbaterii publice din data de 29 septembrie, organizat de CADI-Eleutheria impreuna cu Centrul pentru Institutionalizarea Resurselor si Initiativelor Strategice (CIRIS) din Arad si asociatiile Millennium Center si Initiativa Tinerilor din Arad.

Proiectul “Noua Republica” s-a transformat intr-un program de dezbateri si analize pe tema necesitatii reconstructiei institutionale a statului roman prin reforma constitutionala si schimbarile de fond subsecvente. Intalnirea a marcat, printre altele, asumarea publica, de catre Partidul Liberal Democrat, a proiectului de reconstructie institutionala ca parte a programului sau politic.

Horia Terpe, CADI-Eleutheria

Documentul contine o discutie despre opţiunile fundamentale pentru reconstrucţia instituţională a României în perioada postaderare.

Cuprins:

1. Opţiunea între regimul politic parlamentar (republica parlamentară) şi regimul prezidenţial (republica prezidenţială)
A. Cauza conflictelor instituţionale
B. Soluţia conflictelor instituţionale

2. Opţiunea între structura bicamerală şi structura unicamerală a Parlamentului
A. Rolul Parlamentului
B. Structura unicamerală a Parlamentului – opţiune prioritară
C. Delimitarea funcţională netă a atribuţiilor celor d ouă camere – opţiune alternativă
D. Legiferarea
E. Creşterea rolului Parlamentului şi a responsabilităţii parlamentarilor

3. Opţiunea între rigiditatea şi flexibilitatea raporturilor dintre Parlament şi Guvern
A. Echilibrul dinamic dintre puterea legislativă şi puterea executivă
B. Dizolvarea Parlamentului
C. Moţiunea de cenzură
D. Moţiunea de încredere

4. Opţiunea între păstrarea unei instanţe supreme cu funcţii de judecată şi transformarea ei într-o adevărată curte de casaţie. Reorganizarea sistemului judiciar
A. Curtea de Casaţie
B. Celelalte instanţe judecătoreşti

5. Opţiunea între păstrarea actualului statut al Curţii Constituţionale şi integrarea ei în sistemul puterii judiciare

6. Opţiunea între păstrarea Ministerului Public în autoritatea judiciară şi clarificarea statutului său ca structură cu autonomie funcţională a puterii executive

7. Opţiunea între păstrarea actualei structuri administrativ-teritoriale şi reorganizarea ei prin înlocuirea judeţelor cu regiuni administrative în cadrul statului unitar descentralizat
A. Autonomia administrativ-regională şi autonomia administrativ-comunală
B. Comunităţile teritoriale infrastatale
C. Descentralizarea

[citeste tot documentul]

Am exprimat de mai multe ori în ultimul timp convingerea mea că reforma constituţională reprezintă premisa instituţională a reformei sistemului politic românesc. Democraţia modernă, de tip liberal, este fundamentată pe ideea de asociere liberă a cetăţenilor. Această idee şi-a găsit expresia teoretică în formula contractului social. Din această perspectivă, Constituţia este contractul social, adică actul fondator care organizează societatea la nivel naţional. Termenul societate trimite el însuşi la ideea de contract. Ideile de societate şi de contract permit înţelegerea naţiunii civice şi eliberarea ei de reziduurile etniciste şi organiciste.

Constituţia adoptată în anul 1991 a fost rezultatul unui compromis între tendinţe contradictorii. Este vorba, mai întâi, de tendinţele conservatoare, care au păstrat, în parte, atât inerţiile ideologice specifice teoriei comuniste a statului şi dreptului, cât şi inerţiile etniciste reactualizate în etapa naţionalistă a comunismului în România. Este vorba, mai apoi, de tendinţele democratice, care au afirmat atât valorile care au stat la baza Statului Român modern în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi în prima parte a secolului XX, cât şi valorile democraţiilor moderne contemporane. Ca urmare a acestui compromis, democraţia românească post-decembristă a cunoscut numeroase disfuncţionalităţi şi crize.

Revizuirea Constituţiei în anul 2003, după un îndelungat proces de negociere între forţele politice, a corectat unele dintre erorile iniţiale ale Legii fundamentale, mai ales în primele două titluri privind principiile generale, drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale. În schimb, în Titlul III şi în Titlul V, referitoare la autorităţile publice, au rămas textele pe care s-a clădit un mecanism instituţional viciat, disfuncţional, contradictoriu şi ineficient.

Iată de ce este necesară o rescriere integrală a textelor privind autorităţile publice, astfel încât să fie posibilă reconstrucţia instituţională a României şi conectarea ţării noastre la instituţiile democratice europene.

Acest proiect ambiţios nu poate fi elaborat teoretic şi realizat practic peste noapte. Este nevoie de o dezbatere profundă, la care să participe nu numai oamenii politici şi partidele politice, ci şi specialiştii în teorie politică şi constituţională, opinia publică şi mass-media. Această dezbatere trebuie să aibă însă un început.

Am promis, în urmă cu câteva luni, că voi demara personal un intens proces de consultări cu experţi constituţionali – jurişti, politologi şi alţi specialişti – din ţară şi din prestigioase centre de cercetare din străinătate şi că voi prezenta public un document pe care îl voi supune, pe de o parte, pe plan intern, analizei partidului şi, pe de altă parte, în afara partidului, dezbaterii societăţii civile. Totodată, am promis că, în paralel, voi încerca să creez un cadru în care societatea civilă, factorii politici şi experţii să poarte un dialog constructiv, menit să testeze forţa şi relevanţa propunerilor constituţionale avansate.

Prezentul document este împlinirea promisiunii pentru începerea dezbaterii în vederea revizuirii radicale a Constituţiei. El cuprinde principalele motive care impun revizuirea Legii fundamentale şi direcţiile principale ale acestei revizuiri. În anexa la acest document sunt incluse propuneri de texte pentru revizuirea constituţională. Aceste propuneri au fost elaborate în cadrul Centrului pentru Analiză şi Dezvoltare Instituţională, cu utilizarea unei expertize de înaltă specialitate în materia dreptului public.

Desigur, nu am ambiţia că acest document ar fi chiar concluzia dezbaterii. El este doar un punct de plecare, respectiv o premisă a dezbaterii. Dincolo de soluţiile pe care le conţine, acest document are rostul de a identifica problemele şi de a le supune atenţiei publice. Propunerile de soluţii pot fi împărtăşite sau înlocuite cu altele, dar problemele nu mai pot fi ignorate. Aceste probleme au o asemenea amploare încât rezolvarea lor nu este posibilă decât printr-o reconstrucţie instituţională a României şi a Statului Român.

După prezentarea acestui document, voi încerca să îmi îndeplinesc şi a doua promisiune privind crearea unui cadru de dezbateri. În acest sens, Centrul de Analiză şi Dezvoltare Instituţională, care funcţionează sub egida Fundaţiei Eleutheria, va organiza, în acest an şi în anii următori, mai multe seminare, mese rotunde şi conferinţe, cu participarea reprezentanţilor partidelor politice şi ai societăţii civile, a experţilor, a specialiştilor în politologie şi în drept constituţional din ţară şi din străinătate.

Ar fi utopic să credem că această dezbatere se va încheia în câteva luni. Dacă procesul anterior de revizuire a Constituţiei a durat aproape cinci ani, iar dezbaterea referitoare la acea revizuire a început imediat după adoptarea Legii fundamentale în anul 1991, este firesc ca această nouă dezbatere să dureze mai mulţi ani. Ea va dura mult tocmai pentru că este vorba de o revizuire radicală a Constituţiei, care presupune, între altele, decizii instituţionale majore, cum ar fi: opţiunea între republica parlamentară şi republica prezidenţială; opţiunea între structura bicamerală şi structura unicamerală a Parlamentului; opţiunea între alegerea prin vot direct şi alegerea de către Parlament a Preşedintelui, cu consecinţa consolidării poziţiei şi a creşterii responsabilităţii prim-ministrului; opţiunea între păstrarea mecanismului rigid actual de declanşare a alegerilor anticipate şi flexibilizarea acestuia; opţiunea între păstrarea unei instanţe supreme cu funcţii de judecată şi transformarea ei într-o adevărată curte de casaţie; opţiunea între integrarea Curţii Constituţionale în autoritatea judiciară şi menţinerea statutului ei distinct; opţiunea între păstrarea Ministerului Public în autoritatea judiciară şi clarificarea statutului său ca structură cu autonomie funcţională a puterii executive; opţiunea între păstrarea actualei structuri administrativ-teritoriale şi reorganizarea ei prin înlocuirea judeţelor cu regiuni în cadrul statului unitar descentralizat.

În plus, adoptarea acestor decizii nu depinde doar de opţiunile teoretice, ci şi de capacitatea societăţii româneşti de a absorbi soluţiile radicale de revizuire a Constituţiei. În acest context, trebuie să recunoaştem că, deşi bicefalismul puterii executive a creat numeroase disfuncţionalităţi, totuşi, el a avut un rol benefic în perioada de tranziţie prin cenzurarea reciprocă, mai mult sau mai puţin eficientă, dintre Preşedinte şi prim-ministru, în condiţiile în care concentrarea puterii executive ar fi creat riscul unor derapaje autoritare şi mai pronunţate decât cele care s-au manifestat în ultimii ani. Ca urmare, procesul de revizuire a Constituţiei nu se va putea încheia în acest ciclu electoral, ci numai în ciclul electoral următor. Dar pentru ca, în perspectiva anilor 2010-2012, să putem avea un sistem democratic funcţional, eficient, care să lucreze cu adevărat în interesul cetăţenilor şi să facă faţă provocărilor integrării europene, dezbaterea pe care o lansez prin acest document nu mai poate să întârzie.

Desigur, după dezbaterea publică a principiilor şi textelor revizuirii constituţionale, va fi nevoie de parcurgerea mai multor etape instituţionale. În mod normal, ţinând seama de
experienţa primei revizuiri a Constituţiei, la care am participat din primul şi până în ultimul moment, procesul ar trebui să treacă cel puţin prin următoarele etape:

1. constituirea unei comisii de experţi, la nivelul fiecărui partid politic, care să analizeze principiile şi textele revizuirii Constituţiei, astfel cum au rezultat ele din dezbaterea publică, şi să elaboreze un proiect de document propriu de poziţie;
2. dezbaterea acestui proiect de document în structurile de conducere ale fiecărui partid şi în grupurile parlamentare ale fiecărui partid, pentru adoptarea platformei de negociere a revizuirii Constituţiei cu celelalte partide parlamentare;
3. negocierea platformelor partidelor de către grupurile parlamentare;
4. realizarea unui compromis între grupurile parlamentare ale partidelor interesate în revizuirea Constituţiei, concretizat într-un document care să conţină principiile revizuirii Constituţiei;
5. adoptarea unei hotărâri a Parlamentului, în şedinţa comună a Senatului şi a Camerei Deputaţilor, pentru înfiinţarea Comisiei Parlamentare Constituţionale şi a mandatului acesteia;
6. dezbaterea în Comisia Parlamentară Constituţională a propunerilor de texte făcute de grupurile parlamentare în acord cu principiile adoptate de Parlament;
7. redactarea proiectului de lege de revizuire a Constituţiei de către Comisia Parlamentară Constituţională;
8. dezbaterea şi adoptarea proiectului de lege de revizuire a Constituţiei în Camera Deputaţilor şi în Senat;
9. realizarea, prin procedura de mediere, a acordului dintre textele adoptate în cele două camere;
10. dacă va fi necesar, adoptarea textului final al legii de revizuire a Constituţiei în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului;
11. organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional pentru aprobarea legii de revizuire a Constituţiei;
12. adoptarea deciziei Curţii Constituţionale de confirmare a referendumului naţional.

Valeriu Stoica

[citeste tot eseul]

ARTICOLUL 1 - Statul român
ARTICOLUL 2 - Suveranitatea
ARTICOLUL 3 - Teritoriul
ARTICOLUL 4 - Unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni
ARTICOLUL 5 - Cetăţenia
ARTICOLUL 6 - Dreptul la identitate
ARTICOLUL 7 - Românii din străinătate
ARTICOLUL 8 - Pluralismul şi partidele politice
ARTICOLUL 9 - Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale
ARTICOLUL 10 - Relaţii internaţionale
ARTICOLUL 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern
ARTICOLUL 12 - Simboluri naţionale
ARTICOLUL 13 - Limba oficială
ARTICOLUL 14 - Capitala

TITLUL II - Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale

CAPITOLUL I - Dispoziţii comune

ARTICOLUL 15 - Universalitatea
ARTICOLUL 16 - Egalitatea în drepturi
ARTICOLUL 17 - Cetăţenii români în străinătate
ARTICOLUL 18 - Cetăţenii străini şi apatrizii
ARTICOLUL 19 - Extrădarea şi expulzarea
ARTICOLUL 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului
ARTICOLUL 21 - Accesul liber la justiţie

CAPITOLUL II - Drepturile şi libertăţile fundamentale

ARTICOLUL 22 - Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică
ARTICOLUL 23 - Libertatea individuală
ARTICOLUL 24 - Dreptul la apărare
ARTICOLUL 25 - Libera circulaţie
ARTICOLUL 26 - Viaţa intimă, familială şi privată
ARTICOLUL 27 - Inviolabilitatea domiciliului
ARTICOLUL 28 - Secretul corespondenţei
ARTICOLUL 29 - Libertatea conştiinţei
ARTICOLUL 30 - Libertatea de exprimare
ARTICOLUL 31 - Dreptul la informaţie
ARTICOLUL 32 - Dreptul la învăţătură
ARTICOLUL 33 - Accesul la cultură
ARTICOLUL 34 - Dreptul la ocrotirea sănătăţii
ARTICOLUL 35 - Dreptul la mediu sănătos
ARTICOLUL 36 - Dreptul de vot
ARTICOLUL 37 - Dreptul de a fi ales
ARTICOLUL 38 - Dreptul de a fi ales în Parlamentul European
ARTICOLUL 39 - Libertatea întrunirilor
ARTICOLUL 40 - Dreptul de asociere
ARTICOLUL 41 - Munca şi protecţia socială a muncii
ARTICOLUL 42 - Interzicerea muncii forţate
ARTICOLUL 43 - Dreptul la grevă
ARTICOLUL 44 - Dreptul de proprietate privată
ARTICOLUL 45 - Libertatea economică
ARTICOLUL 46 - Dreptul la moştenire
ARTICOLUL 47 - Nivelul de trai
ARTICOLUL 48 - Familia
ARTICOLUL 49 - Protecţia copiilor şi a tinerilor
ARTICOLUL 50 - Protecţia persoanelor cu handicap
ARTICOLUL 51 - Dreptul de petiţionare
ARTICOLUL 52 - Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică
ARTICOLUL 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

CAPITOLUL III - Îndatoririle fundamentale

ARTICOLUL 54 - Fidelitatea faţă de ţară
ARTICOLUL 55 - Apărarea ţării
ARTICOLUL 56 - Contribuţii financiare
ARTICOLUL 57 - Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor

CAPITOLUL IV - Avocatul Poporului

ARTICOLUL 58 - Numirea şi rolul
ARTICOLUL 59 - Exercitarea atribuţiilor
ARTICOLUL 60 - Raportul în faţa Parlamentului

TITLUL III - Autorităţile publice

CAPITOLUL I - Parlamentul

SECŢIUNEA 1 - Organizare şi funcţionare

ARTICOLUL 61 - Rolul şi structura
ARTICOLUL 62 - Alegerea Camerelor
ARTICOLUL 63 - Durata mandatului
ARTICOLUL 64 - Organizarea internă
ARTICOLUL 65 - Şedinţele Camerelor
ARTICOLUL 66 - Sesiuni
ARTICOLUL 67 - Actele juridice şi cvorumul legal
ARTICOLUL 68 - Caracterul public al şedinţelor

SECŢIUNEA a 2-a - Statutul deputaţilor şi al senatorilor

ARTICOLUL 69 - Mandatul reprezentativ
ARTICOLUL 70 - Mandatul deputaţilor şi al senatorilor
ARTICOLUL 71 - Incompatibilităţi
ARTICOLUL 72 - Imunitatea parlamentară

SECŢIUNEA a 3-a - Legiferarea

ARTICOLUL 73 - Categorii de legi
ARTICOLUL 74 - Iniţiativa legislativă
ARTICOLUL 75 - Sesizarea Camerelor
ARTICOLUL 76 - Adoptarea legilor şi a hotărârilor
ARTICOLUL 77 - Promulgarea legii
ARTICOLUL 78 - Intrarea în vigoare a legii
ARTICOLUL 79 - Consiliul Legislativ

CAPITOLUL II - Preşedintele României

ARTICOLUL 80 - Rolul Preşedintelui
ARTICOLUL 81 - Alegerea Preşedintelui
ARTICOLUL 82 - Validarea mandatului şi depunerea jurământului
ARTICOLUL 83 - Durata mandatului
ARTICOLUL 84 - Incompatibilităţi şi imunităţi
ARTICOLUL 85 - Numirea Guvernului
ARTICOLUL 86 - Consultarea Guvernului
ARTICOLUL 87 - Participarea la şedinţele Guvernului
ARTICOLUL 88 - Mesaje
ARTICOLUL 89 - Dizolvarea Parlamentului
ARTICOLUL 90 - Referendumul
ARTICOLUL 91 - Atribuţii în domeniul politicii externe
ARTICOLUL 92 - Atribuţii în domeniul apărării
ARTICOLUL 93 - Măsuri excepţionale
ARTICOLUL 94 - Alte atribuţii
ARTICOLUL 95 - Suspendarea din funcţie
ARTICOLUL 96 - Punerea sub acuzare
ARTICOLUL 97 - Vacanţa funcţiei
ARTICOLUL 98 - Interimatul funcţiei
ARTICOLUL 99 - Răspunderea preşedintelui interimar
ARTICOLUL 100 - Actele Preşedintelui
ARTICOLUL 101 - Indemnizaţia şi celelalte drepturi

CAPITOLUL III - Guvernul

ARTICOLUL 102 - Rolul şi structura
ARTICOLUL 103 - Învestitura
ARTICOLUL 104 - Jurământul de credinţă
ARTICOLUL 105 - Incompatibilităţi
ARTICOLUL 106 - Încetarea funcţiei de membru
ARTICOLUL 107 - Primul-ministru
ARTICOLUL 108 - Actele Guvernului
ARTICOLUL 109 - Răspunderea membrilor Guvernului
ARTICOLUL 110 - Încetarea mandatului

CAPITOLUL IV - Raporturile Parlamentului cu Guvernul

ARTICOLUL 111 - Informarea Parlamentului
ARTICOLUL 112 - Întrebări, interpelări şi moţiuni simple
ARTICOLUL 113 - Moţiunea de cenzură
ARTICOLUL 114 - Angajarea răspunderii Guvernului
ARTICOLUL 115 - Delegarea legislativă

CAPITOLUL V - Administraţia publică

SECŢIUNEA 1 - Administraţia publică centrală de specialitate

ARTICOLUL 116 - Structura
ARTICOLUL 117 - Înfiinţarea
ARTICOLUL 118 - Forţele armate
ARTICOLUL 119 - Consiliul Suprem de Apărare a Ţării

SECŢIUNEA a 2-a - Administraţia publică locală

ARTICOLUL 120 - Principii de bază
ARTICOLUL 121 - Autorităţi comunale şi orăşeneşti
ARTICOLUL 122 - Consiliul judeţean
ARTICOLUL 123 - Prefectul

CAPITOLUL VI - Autoritatea judecătorească

SECŢIUNEA 1 - Instanţele judecătoreşti

ARTICOLUL 124 - Înfăptuirea justiţiei
ARTICOLUL 125 - Statutul judecătorilor
ARTICOLUL 126 - Instanţele judecătoreşti
ARTICOLUL 127 - Caracterul public al dezbaterilor
ARTICOLUL 128 - Folosirea limbii materne şi a interpretului în justiţie
ARTICOLUL 129 - Folosirea căilor de atac
ARTICOLUL 130 - Poliţia instanţelor

SECŢIUNEA a 2-a - Ministerul Public

ARTICOLUL 131 - Rolul Ministerului Public
ARTICOLUL 132 - Statutul procurorilor

SECŢIUNEA a 3-a - Consiliul Superior al Magistraturii

ARTICOLUL 133 - Rolul şi structura
ARTICOLUL 134 - Atribuţii

TITLUL IV - Economia şi finanţele publice

ARTICOLUL 135 - Economia
ARTICOLUL 136 - Economia
ARTICOLUL 137 - Sistemul financiar
ARTICOLUL 138 - Bugetul public naţional
ARTICOLUL 139 - Impozite, taxe şi alte contribuţii
ARTICOLUL 140 - Curtea de Conturi
ARTICOLUL 141 - Consiliul Economic şi Social

TITLUL V - Curtea Constituţională

ARTICOLUL 142 - Structura
ARTICOLUL 143 - Condiţii pentru numire
ARTICOLUL 144 - Incompatibilităţi
ARTICOLUL 145 - Independenţa şi inamovibilitatea
ARTICOLUL 146 - Atribuţii
ARTICOLUL 147 - Deciziile Curţii Constituţionale

TITLUL VI - Integrarea euroatlantică

ARTICOLUL 148 - Integrarea în Uniunea Europeană
ARTICOLUL 149 - Aderarea la Tratatul Atlanticului de Nord

TITLUL VII - Revizuirea Constituţiei

ARTICOLUL 150 - Iniţiativa revizuirii
ARTICOLUL 151 - Procedura de revizuire
ARTICOLUL 152 - Limitele revizuirii

TITLUL VIII - Dispoziţii finale şi tranzitorii

ARTICOLUL 153 - Intrarea în vigoare
ARTICOLUL 154 - Conflictul temporal de legi
ARTICOLUL 155 - Dispoziţii tranzitorii
ARTICOLUL 156 - Republicarea Constituţiei