Schimba Constitutia

Pentru a face o reforma constitutionala ar trebui sa avem in vedere cat mai clar scopul pentru care exista si modul in care functioneaza o constitutie. In felul in care concepem o constitutie exista insa un element inselator. Datorita faptului ca o constitutie se prezinta ca un set de reguli in baza caruia functioneaza o societate, un stat, avem tendinta de a confunda constitutia cu regulamentul de functionare a unei firme, a unui minister sau a unei divizii de armata, de exemplu. Aceasta similitudine aparenta duce la aplicarea aceluiasi tip de strategie institutionala statului ca si cel aplicat firmelor, ministerelor sau unitatilor militare. Un lider care doreste sa eficientizeze functionarea respectivei organizatii are la indemana doua parghii: schimba oamenii sau schimba regulile, asa incat organizatia sa isi poata atinge obiectivele. Cum, in cazul statului, cetatenii nu se pot schimba, singurul mod de a face statul mai eficient este sa schimbam regulile, adica legile si constitutia.

Daca legile au ca scop desfasurarea eficienta a diverselor activitati ale statului, aparare, educatie, administratie etc., constitutia are insa un rol fundamental diferit, rolul pastrarii echilibrului de putere care garanteaza drepturile si libertatile cetatenilor. Ca urmare, strategia de reforma a constitutiei are cu totul alta forma decat cea a legilor. Legile urmaresc buna functionare a statului, dar constitutia urmareste insasi existenta statului.

Exista un adevar istoric fundamental care sta la baza oricarei constitutii. O constitutie este expresia unui acord intre elitele care detin puterea la un moment dat, acord care se doreste a fi permanentizat, in asa fel incat, ulterior acordului, niciuna dintre parti sa nu piarda ceea ce a castigat deja. O constitutie este, asadar, forma juridica pe care o imbraca un echilibru de putere. Daca acest echilibru de putere are ca efect transformarea privilegiilor in drepturi si extinderea drepturilor de la elite catre intregul corp al societatii, atunci ne aflam in fata unei constitutii democratice. Rolul fundamental al unei constitutii democratice este, prin urmare, mentinerea acestui echilibru de putere intre fortele prezente in societate, in asa fel incat drepturile si libertatile membrilor societatii sa nu fie inlaturate de vreuna dintre factiuni, in cazul in care ajunge la putere. Tinand cont de tendinta oamenilor de a acapara puterea si de a urmari maximizarea interesului propriu in dauna intereselor celorlalti, constitutiile democratice introduc sisteme institutionale care incearca sa evite ca o parte a societatii sa detina controlul total, in asa fel incat setul de drepturi si libertati sa nu poata fi negat partii din societate care nu se afla la putere. In esenta, aceste sisteme institutionale nu fac decat sa imparta puterea in cat mai multe zone ale societatii, in asa fel incat nicio singura factiune sa poata detine toata puterea la un moment dat. Asa avem separatia puterilor in stat, controlul parlamentar asupra serviciilor secrete, controlul civil asupra armatei, independenta justitiei, imunitatea parlamentara, dreptul la greva etc. Scopul tuturor acestor aranjamente institutionale nu este functionarea eficienta a statului, ci garantarea faptului ca nicio factiune politica sau niciun segment al societatii nu poate unilateral schimba echilibrul de putere care asigura drepturile si libertatile tuturor.

Daca am aplica acest tip de sistem de organizare unor firme, ministere sau corpuri de armata, le-am transforma in organizatii extrem de ineficiente, in care, puterea fiind distribuita intre diverse grupuri, nu ar mai functiona nimic, din cauza costurilor de coordonare. Pe cand, daca am aplica strategia modificarii regulilor in scopul eliminarii costurilor de coordonare si al concentrarii puterii in cazul constitutiei si al statului, am ajunge la controlul unei singure surse de putere (grup, elita) asupra intregului stat, exact ceea ce urmareste sa evite constitutia.

Sa facem o aplicatie a acestui principiu in cazul reformei constitutionale din Romania. De ceva vreme se pune problema schimbarii constitutionale. Principalul motiv invocat pentru schimbare este rezolvarea unei tensiuni intre rolul presedintelui si rolul guvernului in componenta executiva a puterii de stat. Aceasta tensiune este considerata responsabila de paralizarea reformei si de facilitarea aparitiei instabilitatii politice, privita ca un element negativ care impiedica Romania sa progreseze. Pentru a rezolva aceasta problema, trebuie eliminata sursa instabilitatii politice care nu este temporara, ci structurala, determinata de formula semiprezidentiala a Constitutiei din 1991.

Majoritatea propunerilor de rezolvare a acestei probleme privesc modificarea constitutiei in scopul eliminarii blocajelor decizionale de la nivelul Executivului. Solutia propusa este eliminarea bipolaritatii Executivului fie in favoarea presedintelui, dupa modelul american, fie a premierului, dupa modelul german. Ambele versiuni insa pornesc de la premisa ca un Executiv omogen ar fi mai dezirabil decat un Executiv eterogen. Similitudinea cu gandirea administrativ-managerial-militara este evidenta. Cei care doresc aceasta schimbare considera ca scopul unei constitutii este guvernarea eficienta si reforma rapida. De aceea, ar dori concentrarea puterii executive intr-o singura mana, fie ea a premierului numit de parlament, fie a presedintelui ales direct.
Premisa de la care pleaca cei care sustin aceasta solutie este ca in Romania exista doua forte care se opun una celeilalte, una reformatoare si alta conservatoare, si ca ar trebui ca acest blocaj sa fie transat si castigatorul sa ia tot (si sa faca reforma, in cazul fericit in care este reformist, sau sa tina totul pe loc, daca avem nenorocul sa fie conservator).

Putem sa ne punem in aceasta situatie intrebarea lui Karl Popper: care este sistemul cel mai dezirabil, sistemul care le da puterea totala celor mai buni (reformisti sau nu) sau sistemul care elimina cel mai repede persoanele incompetente si nu le permite sa faca un rau prea mare?

Analizand rational aceasta intrebare, raspunsul este varianta a doua. Or, tocmai aceasta este varianta care functioneaza acum potrivit Constitutiei. Este suficient sa avem un presedinte de o culoare politica si un premier de alta culoare, asa incat niciunul dintre ei sa nu poata acapara toata puterea, ceea ce ar duce, stim din experienta, mai degraba la abuzuri decat la mari reforme. Efectele acestei competitii sunt intotdeauna bune din perspectiva garantarii drepturilor cetatenilor. Fiecare dintre adversari trebuie sa convinga un numar cat mai mare de sustinatori. In felul acesta, drepturile unui numar cat mai mare de cetateni sunt respectate, fiind aparate fie de premier, fie de presedinte. Orice abuz va fi imediat taxat. Orice derapaj de la stricta legalitate va fi prompt dezvaluit, ca arma in lupta dintre palate. Guvernul este obligat sa guverneze bine. Presedintele este obligat sa vegheze la respectarea legalitatii.

Din perspectiva pastrarii echilibrului de putere, o solutie mai buna ar fi conservarea actualei bipolaritati cu echilibrarea prerogativelor celor doi concurenti: facilitarea posibilitatii presedintelui de a dizolva parlamentul si de a demite guvernul, in paralel cu eliminarea prerogativei presedintelui de a desemna premierul. In acest fel, presedintele nu poate influenta constituirea unei anumite majoritati prin numirea arbitrara a premierului, dar poate dizolva parlamentul, daca acesta nu reuseste sa isi desemneze si sa isi aleaga un premier. De asemenea, presedintele ar trebui ales la mijlocul mandatului parlamentului, pentru a evita ca un partid sa obtina intr-o singura runda de alegeri ambele functii. O asemenea solutie ar implica negocieri multiple si coordonari intre presedinte, parlament si guvern care ar face imposibila impunerea unilaterala a vointei unui singur partid sau a unui singur grup de interese, dar, evident, ar creste riscul instabilitatii politice.

Insa nu instabilitatea politica, de altfel un fenomen firesc intr-o democratie parlamentara cu sistem de vot proportional, este problema fundamentala a Romaniei, ci lipsa unei alternative la clasa politica actuala, efectul pervers al introducerii unui prag electoral, care paralizeaza orice incercare a unui partid nou format de a patrunde in parlament si blocheaza scena politica. Daca ar trebui sa facem vreo schimbare, aceasta ar fi cea decisiva: sa deblocam scena politica prin scaderea pragului electoral. Romania nu sufera din cauza prea multei democratii, ci din cauza unui deficit de democratie. Dar acest lucru se poate schimba fara a umbla deocamdata la Constitutie. E suficienta modificarea Legii electorale.

Exista insa o serie de modificari minimale ale Constitutiei, care ar asigura un echilibru de putere mai stabil intre fortele politice dominante, cu consecinte clar benefice atat pentru fortele politice in disputa, cat si in privinta stabilirii unui cadru predictibil al functionarii institutiilor statului si al garantarii drepturilor si libertatilor cetatenilor.

Pe langa modificarea prerogativelor presedintelui in sensul de mai sus, ar fi necesara schimbarea procedurii de numire a membrilor Curtii Constitutionale. Ei ar putea sa nu mai fie numiti politic, ci sa fie trasi la sorti dintre toti judecatorii romani care indeplinesc criteriile din Constitutia actuala, plus alte criterii profesionale si, de ce nu, academice. Acest procedeu ar asigura independenta de facto, nu numai de jure a Curtii si va restabili rolul sau de arbitru impartial al constitutionalitatii pe care nici presedintele, nici parlamentul nu il pot avea. In prezenta unui arbitru constitutional impartial, cei doi competitori ar fi obligati sa coopereze ghidandu-se dupa principiile generale trasate de Constitutie.

Facilitand competitia intre premier si presedinte, Constitutia, desi ar impune costuri de cooperare mai mari intre fortele politice, ar raspunde mai bine scopului sau fundamental de a pastra echilibrul de putere din societate care garanteaza drepturile si libertatile tuturor, fara a prejudicia sansele vreunei formatiuni politice de a avea acces la putere.

Laurentiu Gheorghe

[Publicat initial in revista 22 in colectia ‘O Constitutie pentru Libertate III’]