Schimba Constitutia

Institutia raspunderii membrilor guvernului, prevazuta de Art. 109 din Constitutia Romaniei, merita o analiza aprofundata. Relatia dintre membrii guvernului si justitie este o componenta de baza a statului de drept, cu influenta directa asupra modului in care gestionam regulile democratice la care se raporteaza o intreaga societate. Un ministru poate lua decizii gresite sau neinspirate din punct de vedere politic si atunci va raspunde solidar cu ceilalti membri ai guvernului in fata parlamentului, conform Constitutiei. Dar, de asemenea, un ministru poate savarsi fapte penale, adica acele fapte expres prevazute si sanctionate de Codul Penal. Aici intervin cateva probleme pe care prevederile constitutionale nu le clarifica. Aceste prevederi nu reusesc sa lamureasca ansamblul responsabilitatii unui demnitar in materie infractionala nici luate impreuna cu legislatia specifica.

Prin Legea 115/1995 privind responsabilitatea ministeriala au fost stabilite conditiile procedurale in care un membru al guvernului poate fi tras la raspundere pentru fapte cu caracter infractional savarsite in exercitiul functiei sale. In conformitate cu Art. 13 alin. 1 din Legea 115/1995 privind responsabilitatea ministeriala, „dezbaterea propunerii de incepere a urmaririi penale in Camera Deputatilor sau in Senat se face pe baza raportului intocmit de o comisie permanenta care, in cadrul competentei sale, a efectuat o ancheta privitoare la activitatea desfasurata de guvern sau de un minister ori de o comisie speciala de ancheta constituita in acest scop“. De ce „inceperea“ urmaririi penale a unui ministru este conditionata de investigarea activitatii desfasurate de guvern sau de minister? Pentru restul cetatenilor egali in fata legii, propunerea de incepere a urmaririi penale vine din partea unui procuror in calitatea lui de mandatar al Ministerului Public, despre care Constitutia Romaniei ne spune la Art. 131 ca „reprezinta interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor“.

Art. 109 alin. 2 din Constitutie prevede ca numai Camera Deputatilor, Senatul si presedintele Romaniei au dreptul sa ceara urmarirea penala a membrilor guvernului pentru faptele savarsite „in exercitiul functiei lor“. Iar Art. 7 alin. 2 si Art. 11 din Legea 115/1999 privind responsabilitatea ministeriala prevad, respectiv, ca membrii guvernului raspund potrivit dreptului comun pentru savarsirea infractiunilor in afara exercitiului functiei lor si ca raspund penal pentru faptele savarsite in exercitiul functiei lor, de la data depunerii juramantului si pana la incetarea functiei, in conditiile prevazute de Constitutie. Modul in care se stabileste sfera „exercitiului functiei“ nu este insa lamurit nici de Constitutie, nici de Codul Penal, nici in Legea 115/1999. Acest lucru va fi decis de „comisie“.

Lucrurile se complica atunci cand trimiterea in judecata a unui ministru este propusa de presedintele tarii. Iata pasii pe care trebuie sa-i urmeze presedintele pentru a putea cere urmarirea penala a unui ministru conform Art. 16 din Legea 115/1999: presedintele Romaniei este sesizat pentru a cere urmarirea penala a unui ministru de catre primul ministru, procurorul general sau seful DNA; sesizarea este analizata de comisia speciala, care face o propunere presedintelui; presedintele adreseaza ministrului Justitiei o cerere in acest scop; comisia speciala, numita pe un mandat de 3 ani, intocmeste un raport cu propuneri privind urmarirea penala sau clasarea sesizarii.

Care este componenta acestei comisii? Conform Art. 16 alin. 4, „componenta acesteia se aproba prin decret al presedintelui Romaniei, la propunerea ministrului Justitiei si a ministrului Administratiei si Internelor“. Nu exista referiri suplimentare la specializarea comisiei si nici la alte mecanisme de echilibrare a provenientei politice a comisiei. Rezultatul este evident: procedurile privilegiate agraveaza distanta dintre sistemul politic si cetateni si introduc o doza intolerabila de instabilitate justitiei din aceasta tara.

Art. 16 nu clarifica daca mai au loc sau nu dezbaterile de care depinde inceperea urmaririi penale prevazuta de Art. 13. Atunci cand au loc, este de asemenea neclar daca ministrul acuzat de fapte penale are dreptul la aparare prevazut si garantat de Art. 24 al Constitutiei Romaniei. Va avea dreptul sa participe si sa fie aparat de un avocat? In ce masura concluziile comisiei pot fi combatute cu argumente procedurale recunoscute de normele penale aplicabile cetatenilor obisnuiti? O necunoscuta este si daca, in cazul in care ministrul acuzat este si parlamentar, au prioritate prevederile privind imunitatea sau cele privind responsabilitatea ministeriala.

Aceste observatii ne determina sa dezvoltam problematica responsabilitatii ministeriale si dupa ce mandatul de ministru s-a incheiat in oricare dintre modurile prevazute de lege. Inainte de a fi modificata, Legea 115/1999 privind responsabilitatea ministeriala continea si prevederi despre cum se desfasoara urmarirea penala in cazul fostilor membri ai guvernului. Insa prin decizia Curtii Constitutionale nr. 665/2007 au fost declarate ca fiind neconstitutionale alineatele 2 si 3 ale Art. 23 din Legea 115/1999, exceptia de neconstitutionalitate fiind ridicata de domnul Adrian Nastase. Articolele respective stabileau ca „Urmarirea penala si judecarea fostilor membri ai guvernului pentru infractiunile savarsite in exercitiul functiei lor, astfel cum acestea sunt prevazute de Art. 7-11, se efectueaza potrivit normelor de procedura penala de drept comun“ si ca „Prevederile de ordin procedural ale prezentei legi nu se aplica fostilor membri ai guvernului in nicio situatie“. Asa cum am mai aratat si cu alta ocazie, argumentele Curtii Constitutionale sunt greu de comentatat.

In motivarea deciziei se folosesc sintagme de genul „protectia demnitarilor impotriva abuzurilor“ sau „interesul public“ si, in opinia mea, demonstreaza rea-credinta, spirit partinitor, interese josnice si obedienta fata de structurile politice.

In conditiile legale actuale, este greu de raspuns la intrebarea „cat timp dupa terminarea mandatului de ministru acesta va beneficia de proceduri speciale, si nu de prevederile Codului de Procedura Penala, atunci cand este acuzat de comiterea unei infractiuni?“. Inceperea urmaririi penale in acest caz se va face tot de o comisie si dupa 10 ani de la terminarea mandatului, in locul unui procuror, in urma unui rechizitoriu, conform regulilor care se aplica tuturor? Si, din nou, lucrurile se complica si mai mult atunci cand vine vorba de urmarirea penala si trimiterea in judecata a unor membri ai guvernului care au si statut de parlamentari. Acestia intra atunci sub incidenta Art. 72 alin. 2 din Constitutia Romaniei, care prevede ca „deputatii si senatorii pot fi urmariti si trimisi in judecata penala pentru fapte care nu au legatura cu voturile sau cu opiniile politice exprimate in exercitarea mandatului, dar nu pot fi perchezitionati, retinuti sau arestati fara incuviintarea Camerei din care fac parte“, dar beneficiaza deopotriva si de procedurile speciale prevazute de Legea responsabilitatii ministeriale.

O situatie legala aparte privitoare la raspunderea penala a demnitarilor, mai ales a celor care cumuleaza functia de ministru cu statutul de parlamentar, o constituie cea la care se refera Art. 72 alin. 3 din Constitutie. Acesta prevede ca, „in caz de infractiune flagranta, deputatii sau senatorii pot fi retinuti si supusi perchezitiei si ca ministrul Justitiei il va informa neintarziat pe presedintele Camerei asupra retinerii si a perchezitiei“. De asemenea, ca, „in cazul in care Camera sesizata constata ca nu exista temei pentru retinere, va dispune imediat revocarea acestei masuri“. Textul Constitutiei are in vedere insa o infractiune flagranta, adica surprinderea intr-o situatie in care vinovatia ar fi greu de contestat. Cum poate, in aceste conditii, o Camera a Parlamentului Romaniei sa constate ca nu exista temei pentru retinere sau perchezitie si sa revoce masura luata cu siguranta de un procuror autorizat sa ia astfel de masuri? In acest caz, Camera parlamentului se va transforma in instanta de judecata care analizeaza probe de natura penala si dispune in consecinta. Acest lucru vine in contradictie cu prevederea expresa a Art. 126 alin. 5 din Constitutie, care interzice infiintarea de instante extraordinare. Acelasi argument se aplica si in cazul demnitarilor cercetati pentru infractiuni care nu sunt flagrante, caci bineinteles ca si in cazul lor este necesara incuviintarea Camerei din care face parte acuzatul sau acuzata. Ajungem la concluzia ca, in situatia legala actuala, colegii deputatului sau senatorului acuzat dispun asupra masurilor de siguranta ce pot fi luate in cazul respectiv, iar daca acesta face parte din partidul sau coalitia majoritara, revocarea masurilor luate de procurori va fi asigurata.

Marturisesc ca imi este greu sa accept ca raspunderea penala a unui membru al guvernului trebuie gestionata altfel decat raspunderea oricarui alt cetatean care savarseste o infractiune. Un ministru este un cetatean al aceluiasi stat precum oricare dintre noi, o fapta penala este o fapta penala si un fals este un fals, indiferent de statutul celui care se face vinovat de aceasta infractiune. Imi este greu sa accept ca, de exemplu, daca un ministru isi loveste soferul, Politia nu poate sa solicite urmarirea penala pentru infractiunea de vatamare, ci acest lucru trebuie facut de presedinte, Senat sau de Camera Deputatilor. Constatarea unei posibile infractiuni este o problema ce tine de o anumita specializare. De ce Senatul poate inlocui un procuror doar pentru ca persoana respectiva detine o functie de demnitate publica?

Poate raspunsul la aceasta intrebare este usor, dar nu este tolerabil. Domnia legii nu este compatibila cu instituirea pentru demnitari a unui statut legal special in locul aplicarii principiului liberal clasic conform caruia toti suntem egali in fata legii. Avem legi, dar ele nu sunt juste. Prezenta privilegiilor intarite prin acte normative ne va zadarnici inevitabil intentiile de a intemeia o democratie adevarata.

Gabriela Dumitrescu

[Articol publicat initial in revista 22 in colectia ‘O Constitutie pentru Libertate III’ ]