Schimba Constitutia

Cadrul constitutional al muncii formulat in Art. 41 si 43 prevede asa-zisele drepturi la protectie sociala si la greva, impreuna cu obligativitatea negocierii colective. Munca este unul dintre cele mai importante aspecte ale vietii oamenilor. Merita sa aruncam o privire serioasa asupra corectitudinii cu care este rasplatita si asupra oportunitatii si libertatii de a munci permise de acest cadru. Salariul este pretul pe care un angajator il plateste pentru prestarea unei munci anume, iar o munca este utila in primul rand in masura in care acest lucru este recunoscut de cei care beneficiaza de acea munca si reflectat in cat sunt dispusi sa plateasca pentru ea. In momentul in care statul intervine in acest proces pentru a conditiona angajatorul, el mareste costurile muncii pentru angajator si, ca urmare, limiteaza optiunile angajatilor.

In categoria protectiei sociale intra o serie de reglementari care denatureaza piata muncii, cum ar fi salariul minim, jurisdictia statului asupra criteriilor de angajare si concediere, cat si reglementarile si controalele speciale privind conditiile de munca. Salariul minim impus expres de catre Art. 41, alin. 2 din Constitutie are, ideal vorbind, menirea de a ridica standardul pentru slujbele cele mai prost platite, deci pentru oamenii cel mai slab calificati. El sufera insa de trei neajunsuri.

In primul rand, altereaza functionalitatea pietei in dauna muncitorului. Daca un pret creste, atunci cererea scade. Astfel, atunci cand pe piata se stabileste pretul (salariul) pentru o munca, iar statul creste artificial acest pret, reactia angajatorilor nu va fi sa angajeze acelasi numar de lucratori calificati la un pret mai mare, ci sa angajeze mai putini lucratori cu o calificare superioara. In acest fel, salariul minim ii impinge catre somaj sau catre piata neagra pe aceia a caror calificare nu atinge standardul care ar realiza salariul minim in mod natural, limitand libertatea oamenilor de a munci.

In al doilea rand, consacrarea in Art. 41 alin. 2 in cadrul conceptului de drept la protectie sociala a obligatiei statului de a stabili un regim de munca special pentru categorii cum ar fi femeile sau tinerii nu poate fi privit, indiferent de lumina politica in care ar fi pusa in virtutea „discriminarii pozitive“, ca altceva decat consacrarea legitimitatii discriminarii legale.

In al treilea rand, dupa o enumerare consistenta de probleme care ar putea justifica interventia statului, alin. 2 lasa posibilitatea extinderii masurilor de protectie sociala fara niciun fel de limita conceptuala exprimata.

Dreptul la greva, formulat in Art. 43, sta mai presus de vointa oricaror parti care ar cauta sa cumpere si, respectiv, sa vanda munca.

Trebuie inteles ca efectul este nu de a acorda ceva angajatului, ci de a lua ceva de la acesta. In momentul in care angajatorul stie ca orice ar scrie in contract, persoana angajata vine cu puterea de a-i bloca activitatea, angajatorul sau angajatoarea va lua in calcul aceste costuri. In consecinta, ii va scadea din remuneratie suma cu care calculeaza ca risca sa fie pagubit din participarea acestui angajat la eventuale greve. Dreptul la greva este, deci, un drept pe care statul ne forteaza sa ni-l cumparam.

Cat este el de util ? In contextul economic de astazi, piata este suficient de dezvoltata incat sa dea rezolvari naturale pentru situatii de abuz al angajatorului, fara sa fie nevoie de un drept al angajatilor de a bloca activitatea economica. Pentru ca un cadru al liberei concurente asigura prezenta altor potentiali angajatori, chiar fara un drept special la greva, asociatii libere ale muncitorilor pot ameninta cu demisia atunci cand doresc conditii mai bune. De aici lucrurile pot evolua in doua feluri. Daca, in contextul de piata in care sunt cerute, cererile sunt intemeiate, angajatorul le va acorda, pentru ca nu va gasi altii care sa lucreze in aceleasi conditii. Daca cererile nu sunt intemeiate in contextul de piata in care au fost cerute, angajatorul va putea accepta demisia angajatilor nemultumiti si va angaja altii in aceleasi conditii.

Nu este legitim a cere conditii mai bune cat timp altii sunt mai mult decat fericiti sa lucreze in conditiile prezente. Eroarea economica prezenta in Constitutie este de a presupune ca putem stabili cat valoreaza o munca altfel decat prin pretul cu care ea este tranzactionata. Efectul ei este de a bloca activitatea economica. Eroarea este insa si de ordin moral. Efectul acordarii dreptului la greva este de a-i bloca in somaj sau in conditii mai proaste pe toti cei care ar fi dispusi sa munceasca in locul grevistilor.

Sistemul generat de acest cadru constitutional, la nivel declarativ, protejeaza, dar in realitate blocheaza munca. Dreptul la protectie sociala si greva, cumulat cu obligativitatea contractelor colective forteaza angajatii si angajatorii la restrictii ce descurajeaza performanta economica si recompensarea muncii valoroase. Efectul obtinut este acela al punerii artificiale in opozitie a sindicatelor „protejate“ de stat si a angajatorilor, care vor fi culpabilizati pentru reactia lor naturala de a incerca sa recupereze costurile suplimentare generate de cadrul constitutional ostil pietei.

Serban Pitic si David Moscovici

[Articol publicat initial in revista 22 in colectia ‘O Constitutie pentru Libertate III’]