Schimba Constitutia

Statul roman, conform Constitutiei sale, e neutru in raport cu diferitele optiuni culturale si sociale ale cetatenilor sai - adica in raport cu viziunile personale asupra unei vieti bune? In fond, statul nu e niciodata neutru in raport cu cetatenii: el este o “shape of things” care modeleaza nevazut, prin simplul fapt ca stabileste limba oficiala, un sistem educational, un set de institutii specifice care pot intra in contradictie cu optiunile morale ale cetatenilor. De pe o pozitie anarhista, statul nu e dezirabil tocmai pentru ca modeleaza continuu si insesizabil vietile indivizilor, formandu-le un cadru cu necesitate limitat pentru stilurile lor de viata. In schimb, de pe o pozitie liberal-minimala va trebui sa raspundem la intrebarea daca statul este neutru moral fata de idealurile divergente ale unei vieti bune in acest cadru deja limitat. Cu alte cuvinte, se regaseste in Constitutia Romaniei principiul neutralitatii? Din pacate, raspunsul este negativ.

Constitutia Romaniei este maximala, perfectionista si nationalista. Este maximala pentru ca presupune existenta unor “crime fara victime” care trebuie judecate moral. Este perfectionista deoarece contine o conceptie particulara a vietii bune, o conceptie culturala specifica despre ce sunt individul, societatea si raportul dintre ele. In cadrul oferit de Constitutia Romaniei, indivizii nu pot alege o oarecare conceptie a vietii bune si, daca refuza “incadrarea” constitutionala, vor fi penalizati. Aceasta Constitutie conduce usor la discriminari, propunand un singur model socio-cultural si imposibilitatea de a-l contesta. In ultimul rand, e o Constitutie nationalista prin prezenta articolului 54, “Fidelitatea fata de tara este sacra”. Acest articol e o inventie constitutionala recenta, din 1991, iar ambiguitatea sa creeaza o panica morala. De ce fidelitate fata de tara, cat timp referinta continua in Constitutie e natiunea? Care e relatia dintre stat, natiune, popor si tara - cata vreme in Constitutie acesti termeni par a fi folositi ca o serie de sinonime perfecte? Nu in ultimul rand, cum poate fi impusa fidelitatea fata de o notiune abstracta (”tara”) si cum poate fi verificata sau cuantificata? Sacralitatea fidelitatii este alt punct nevralgic: de ce se utilizeaza un termen cu rezonante religioase intr-un act care ar trebui sa fie neutru fata de viziunile morale ale cetatenilor? Prin faptul ca impune aceasta fidelitate fara a o defini, Constitutia Romaniei deschide calea “crimei fara victime”. Cum s-ar manifesta infidelitatea mea fata de tara si pe cine ar afecta ea? Daca refuz sa merg la razboi sau critic originile poporului roman, sau imnul national, sau politica sociala in fata unor straini sunt infidel fata de tara in egala masura? Un tanar care da foc tricolorului in piata publica ar trebui pedepsit pentru infidelitate?

Articolul 54 nu e singurul care ofera o viziune maximala si perfectionista asupra vietii cetatenilor romani. In articolul 30, alin. 7, vocea Constitutiei ne interzice “defaimarea tarii si natiunii”, fara a preciza vreodata cum se poate concretiza aceasta defaimare. Cateva randuri mai jos, la articolul 33, Constitutia impune statului obligatia de a pastra “identitatea spirituala” nationala prin accesul la cultura. Modelul cultural propus de Constitutie e unul nationalist, cu iz universalist, in care “valorile” au un loc fundamental. Cine ar trebui sa faca interpretarea acestui articol? Exista probabil o comisie de axiologie atasata Curtii Constitutionale care stabileste ce este si ce nu este valoare romaneasca si universala. Problema identitatii e una tot maximala si perfectionista: cine nu traieste in conformitate cu identitatea spirituala nu e un bun cetatean. Un relativist cultural, un ateu, un individ care contesta canonul cultural romanesc (Eminescu, Calusarii, Brancusi, ortodoxia sau Mihai Viteazu etc.) sau un homosexual pot fi usor degradati din postura de cetateni pentru ca nu sunt in acord cu discursul si valorile neoromantice ale Constitutiei.

In general, morala e o chestiune care apare intre indivizi si nu poate fi extinsa la relatia dintre individ si structuri sau institutii. Intr-o societate plurala (asa cum e cea romaneasca, in care exista diferite minoritati, nu neaparat etnice), stilurile de viata nu coincid. Putem vorbi de raporturi morale intre stat, societate si individ? Orice liberal minimal ar raspunde negativ. Dintr-o constitutie liberala si minimala ar trebui excluse diferite articole care fac trimitere la notiuni abstract-coercitive, cum ar fi cea a “bunelor moravuri”, o alta mostenire a constitutiilor din 1866, 1923, 1938 si 1948. Articolele 26 si 30, alaturi de articolul 53, care face referire la o “morala publica”, sunt toxice. Ele denumesc standarde societale bazate pe morala, pe ceea ce este bine, nu pe ceea ce este drept. Inca de la Immanuel Kant aflam ca nu se poate sustine o prioritate a binelui in fata dreptatii, iar apelul la entitati generale si aproape imposibil de definit, contingente si aflate continuu in evolutie nu face decat sa limiteze dezvoltarea individualitatilor.

Exista oricum o “tiranie” a opiniei publice, o presiune a majoritatii asupra minoritatilor, iar cei diferiti vor fi intotdeauna priviti drept ciudati. Cetatenii isi pot contesta si critica reciproc stilurile de viata, dar niciodata statul nu ar trebui sa decida pentru una sau alta dintre parti. Prin obsesia “bunelor moravuri”, Constitutia Romaniei vrea sa castige o unitate de monolit in care orice alternativa este exclusa. Statul roman ramane un mediu opac si restrictiv, in care probabil un J.S. Mill, Andy Warhol, Timothy Leary, Rocco Siffredi sau Diogene cinicul nu ar putea trai. Si, alaturi de ei, toti cetatenii care vor sa-si urmeze propriul ideal al vietii bune, oricat de utopic ar fi acesta.

Constantin Vica