Schimba Constitutia

Impozitele si taxele reprezinta conditia necesara fundamentala pentru ca statul sa poata interveni in economie si in societate. Orice activitate a Executivului, a Legislativului si a sistemului juridic necesita bani, iar acesti bani provin din taxe si impozite. Insasi activitatea guvernului de a colecta impozite este platita din impozitele extrase mai devreme.

Exista o diferenta fundamentala intre banii pe care ii platim prin impozite si banii pe care ii platim atunci cand cumparam ceva (produs sau serviciu) pus in vanzare pe piata: impozitele sunt obligatorii, iar nerespectarea acestei obligatii se pedepseste. In Romania, pedeapsa pentru evaziune fiscala este, in prezent, de inchisoare pana la 15 de ani. Aceasta pedeapsa uriasa a fost instituita de guvernul Tariceanu, reprezentand o crestere de la pedeapsa maxima de 8 ani, instituita de guvernul Nastase, care, la randul ei, fusese o crestere a pedepsei anterioare de pana la 7 ani.

In schimbul impozitelor, statul se angajeaza sa ofere o suma de servicii cetatenilor. Se presupune ca cel putin o parte dintre aceste servicii fie nu pot fi oferite de agenti privati, fie nu ar avea acces la ele toti cetatenii, cu toate ca ele sunt totusi mult prea importante pentru a nu fi disponibile oricui. In acest sens, se vorbeste de un contract social intre stat si cetateni. Acesta nu este un contract veritabil pentru ca nu este voluntar, ci impus cu forta cetatenilor, insa, chiar si asa, este o mare realizare democratica faptul ca, in prezent, se considera ca, in mod ideal, activitatile guvernului si parlamentului trebuie sa fie in slujba cetateanului care plateste. Situatia reala din Romania este foarte departata de acest ideal. Motivul nu este doar coruptia, ci si irosirea involuntara a fondurilor din cauza birocratiei excesive si incompetentei, precum si agresiunea fata de concurenta privata la adresa serviciilor oferite de stat.

De ce este diferenta dintre a cumpara un serviciu disponibil pe piata si a plati taxe pentru a sustine functionarea statului o diferenta “fundamentala”? Pentru ca, atunci cand platim in mod voluntar pentru ceva, producatorul este obligat, daca tine la propriul sau interes, sa tina cont de preferintele noastre - destinatarii serviciului pe care-l ofera; daca nu o face, in cele din urma, da faliment. Daca producatorul are insa posibilitatea sa ne ia banii cu forta, atunci nu mai are niciun motiv pentru a-si bate capul cu calitatea serviciului pe care ni-l ofera. Acesta este motivul pentru care serviciile si produsele oferite de stat sunt intotdeauna mai proaste decat serviciile si produsele similare oferite de firme private. Acesta este si motivul pentru care, daca firmele private pot sa ofere vreun serviciu pe care-l ofera si statul, statul nu trebuie sa abuzeze de puterea sa impiedicand aceasta concurenta privata sa apara (sau, daca a aparut, sa incerce s-o elimine).

In prezent, statul roman impiedica aceasta concurenta privata, de pilda in domeniul transporturilor, educatiei si justitiei; acesta este unul dintre motivele pentru care transportul in comun in Bucuresti este dezastruos, educatia in Romania este extrem de proasta, iar justitia extraordinar de lenta. RATB, scolile, liceele si facultatile, precum si judecatoriile nu au niciun motiv pentru a incerca macar sa satisfaca dorintele cetatenilor, pentru ca, indiferent daca o fac sau nu, banii tot vin si angajatii isi pastreaza functiile lor. De ce s-ar obosi? Mai mult, de fiecare data cand ceva merge prost, orice agentie de stat are acelasi raspuns: “Insuficiente fonduri; daca aveam mai multi bani, faceam!”. Cu alte cuvinte, spre deosebire de mediul privat, in care cei care nu reusesc sa satisfaca dorintele clientilor se trezesc rapid pe cale de disparitie, in mediul administrativ, cu cat performezi mai prost, cu atat primesti mai multe fonduri!

Oamenii cand aud de asa ceva alearga imediat la democratie. Si se intreaba: avem aici cumva de-a face cu un esec al democratiei? Nu ar fi trebuit oamenii sa voteze cu primarul care rezolva problema RATB-ului, cu partidul care are un plan de reforma coerent pentru educatie si justitie? Raspunsul, desigur, este ca nu exista niciun partid care sa aiba vreun plan coerent pentru mai nimic. Si, oricum, numarul problemelor este atat de mare, dinamica lor atat de rapida si complexa, iar partidele atat de putine, incat nu se pune problema ca votul sa poata duce in mod realist la eficientizarea statului in probleme de detaliu.

Cei care cred ca avem de-a face cu un esec al democratiei se insala foarte tare. Democratia nu e facuta pentru a rezolva probleme excesiv de particulare. Pentru asta exista piata libera. A folosi democratia pentru a rezolva probleme de management si coordonare care merg pana la a decide structura bugetului si achizitiile unui spital sau orarul si numarul mijloacelor de transport in comun inseamna a canta la pian cu manusi de box. Indiferent cine se va gasi in scaunul de prim-ministru nu va reusi sa rezolve problemele Romaniei - el sau ea personal -, tot ce poate face este sa le permita romanilor sa gaseasca singuri solutii la problemele cu care se confrunta si sa le permita sa puna in aplicare aceste solutii fara sute de avize si adeverinte de la stat. Iar acest lucru presupune, totodata, sa le lase romanilor mai multi bani in buzunare. Oamenii sunt saraci pentru ca guvernul vine si le ia banii, iar apoi le da ordine si indicatii inepte in loc sa-i lase in pace. Si, de parca asta n-ar fi suficient, le mai pune si bete-n roate antreprenorilor, fie ei romani sau straini, care i-ar putea angaja pe oameni in activitati utile si productive si care ar putea aduce fonduri si capital in zonele mai slab dezvoltate.

Resursele si dreptul de decizie trebuie sa apartina celor care au cunoasterea relevanta in timp real. Pentru majoritatea probemelor, acestia sunt agentii economici raspanditi in miile de contexte locale. Aici sta forta faimosului argument hayekian al cunoasterii dispersate si aici rezida slabiciunea constitutiei sistemului nostru fiscal.

Pentru a indrepta situatia, trebuie actionat asupra cauzelor institutionale profunde, si nu asupra unor indivizi particulari alesi drept tapi ispasitori din considerente de rivalitati politice. Pe scurt, trebuie schimbat sistemul de impozitare si conceptul de buget al statului. Sistemul de impozitare trebuie facut mult mai simplu si clar (reducandu-l la un singur formular completat o data pe an); trebuie redusa distanta dintre contribuabil si folosirea banilor lui de catre stat, evitandu-se astfel pierderea lor pe drum; trebuie eliminate toate taxele si impozitele despre care stiinta economica a demonstrat ca nu isi pot atinge scopurile declarate (taxele vamale fiind exemplul cel mai evident); trebuie eliminate taxele ascunse prin care cetatenii sunt fraudati de catre stat (cum ar fi devalorizarea banilor ca urmare a tiparirii lor de catre BNR, o metoda prin care guvernul obtine fonduri suplimentare pe langa taxele colectate); trebuie creat si sustinut un sistem de competitie institutionala intre diferitele regiuni ale Romaniei si ale Europei, in conditii de independenta fiscala a primariilor (in opozitie fata de uniformizarea fiscala propusa de Tratatul de la Lisabona); si, nu in ultimul rand, trebuie crescuta componenta voluntara, ducand mai departe principiul Legii 2% prin care, in prezent, oamenii pot ceda 2% din impozit catre orice organizatie nonguvernamentala doresc (conceptul putand fi extins usor, cel putin in domeniul educatiei si sanatatii, de pilda, prin intermediul unor sisteme de vouchere).

In lumina celor spuse mai sus, o constitutie sau un ghid de buzunar pentru urmatoarea reforma fiscala ar trebui sa includa cel putin urmatoarele principii pentru taxe si impozite:

1. Cat mai putine.
2. Cat mai clare, simple si transparente (fara taxe ascunse, fara taxare dubla).
3. Fara taxe motivate de o morala speciala de grup (fara taxe de viciu, fara taxare proportionala).
4. Fara reminiscente mercantiliste si feudale (fara taxe vamale, fara taxe aplicate unor producatori/distribuitori in beneficiul altora, precum taxa auto, fara taxe de mostenire si de proprietate).
5. Distanta cat mai mica intre autoritatea care foloseste banii din impozite si autoritatea colectoare, pentru simplificarea aparatului birocratic.
6. Competitie institutionala cat mai severa si descentralizare fiscala in interiorul Romaniei si la nivel european. Aceasta masura ar limita drastic influenta intereselor speciale si ar responsabiliza comunitatile locale.
7. Intarirea componentei voluntare (extinderea si cresterea ponderii principiului 2% si a sistemului de vouchere in toate domeniile de interes general si nelimitate la teritoriul Romaniei).
8. Bugetare stabila si multianuala, astfel incat finantarea sa fie orientata catre proiecte de mare amplitudine, pe termen lung si de interes general. Interventiile numeroase in proiecte punctuale scapa de sub control si servesc interese speciale si cresc oportunitatile de trafic de influenta. Orice alocari pentru proiecte specifice vor fi votate in parlament numai de majoritati calificate.

Vlad Tarko, Centrul de Analiza si Dezvoltare Institutionala