Schimba Constitutia

Unul dintre marile mituri ale a epocii noastre constă în ideea că alegerile democratice sunt o condiţie suficientă creării unui mediu ce va conduce la creştere economică. Experienţa istorică precum şi teoria politică arată faptul că acest punct de vedere este greşit. Dacă se doreşte ca factorul politic să devină o forţă pozitivă pentru prosperitatea economică, regulile jocului politic trebuie structurate astfel încât interesele personale ale electoratului, politicienilor şi birocraţilor să nu submineze principiile şi instituţiile ce duc la creştere şi progres economic. Acest lucru va face necesar ca sfera puterii politice să fie limitată şi ca statul să rămână neutru faţă de diferitele sub-grupuri de cetăţeni.

Atunci când puterea politică scapă din matcă, fiind lipsită de constrângeri – şi când orice poate fi acaparat în procesul politic - numărul activităţilor predatorii şi de redistribuire abuzivă va creşte iar conflictele se vor înmulţi. Cetăţenii îşi vor petrece mai multă vreme organizându-se şi luptând pentru bucăţele din “plăcinta economică” şi mai puţină producând respectiva “plăcintă”. Drept urmare, producţia va fi mai mică decât ar fi cazul. În vreme ce producţia va stagna, animozitatea, neîncrederea şi chiar ura dintre facţiuni va creşte. Viaţa într-o economie puternic politizată nu este deloc plăcută.

Cazul SUA ilustrează foarte clar această temă. Cei care au gândit Constituţia Statelor Unite au înţeles acest lucru şi de aceea au introdus restrângeri şi limite rolului economic al statului. Ei au enumerat atribuţiile fiscale permise guvernului central (Articolul I, Secţiunea 8) şi au alocat toate celelalte atribuţii statelor şi poporului (Amendamentul 10). De asemenea, ei au interzis statelor membre să adopte o legislaţie ce “dăunează obligaţiilor contractuale” (Articolul I, Secţiunea 10). Mai mult, Amendamentul 5 specifică faptul că proprietatea privată “nu trebuie însuşită pentru folosinţă publică fără o compensaţie adecvată”. În mod clar, Constituţia Statelor Unite caută să limiteze capacitatea statului, în special pe aceea a guvernului federal, de a politiza economia şi de a exploata drepturile cetăţeneşti.

Totuşi, o dată cu trecerea timpului, limitele s-au erodat. Prin urmare, în acest moment sunt puţine activităţile în care guvernul federal să nu fie implicat. Efectele secundare ale acestei structuri politizate sunt evidente - impozite mari, reglementări excesive, cheltuieli cu grupurile de interese şi deficite bugetare enorme. Soluţia este una singură: noi reguli şi proceduri constituţionale care vor servi la eliminarea blocajelor pe care procesul politic le pune în calea progresului economic.

Cum ar putea fi realizat un astfel de program? Ce prevederi ar trebui să cuprindă o constituţie pentru a promova prosperitatea şi stabilitatea economică? Din analiza noastră decurg direct câteva propuneri. Să folosim contextul american ca exemplu şi vehicul. În SUA, următoarele şapte prevederi ar putea oferi nucleul unei Carte a Drepturilor Economice menite să promoveze progresul economic:

a) Nici o autoritate politică nu va putea să-şi folosească capacitatea de a emite norme şi hotărâri şi de a reglementa activităţile sociale pentru a-şi însuşi parţial sau total proprietatea privată pentru folosinţă publică, fără a plăti proprietarului întreaga valoare de piaţă a proprietăţii însuşite.

În ultima vreme, statul şi mai ales autorităţile locale, au folosit acestă capacitate pentru a confisca fără compensaţie proprietăţi private. În general, tribunalele le-au permis să procedeze astfel atât timp cât corpul legislativ a considerat că acţiunea era în interesul public sau a mers pe ideea că prin confiscare nu se interzice cu desăvârşire utilizarea proprietăţilor de către posesori. Aceasta este o cale deschisă abuzului şi ea trebuie blocată.

b) Dreptul oamenilor de a vinde şi cumpăra în termeni reciproc acceptabili bunuri şi servicii care au permisiunea legală de a fi comercializate nu trebuie încălcat de Parlament sau vreuna dintre autorităţile administrativ teritoriale.

Libertatea schimbului este o piatră de temelie a progresului economic. Controlul preţurilor, barierele impuse intrării în anumite ocupaţii sau profesiuni, legile ce interzic comerţul între membrii unor grupuri rasiale, etnice sau religioase diferite precum şi alte reglementări de stat şi administrative ce restrâng comerţul, ar trebui cu toate interzise. [Aici este important să distingem între licenţiere şi certificare. Licenţierile presupun interzicerea practicării unei profesiuni sau ocupaţii fără permisiunea statului. Ele reprezintă o restrângere clară a comerţului. Din contră, certificarea presupune doar ca cineva să asigure informarea clienţilor (de exemplu ce examene a trecut şi ce nivel de pregătire a atins). Atât timp cât certificarea e doar informaţională, nu va fi interzisă de acest amendament.]

c) Parlamentul nu trebuie să fixeze taxe sau cote la import sau export.

Constituţia Statelor Unite interzice impunerea acestor restrângeri ale comerţului la export. Această interdicţie ar trebui extinsă şi la importuri.

[Punctele (b) şi (c) sunt împrumutate de la Milton şi Rose Friedman, Free to Choose , (New York: Harcourt Brace Jovanovich, 1980).]

d) Pentru toate programele de cheltuieli ale guvernului va fi necesară aprobarea în proporţie de trei pătrimi în ambele camere ale Parlamentului. Pentru aprobarea cheltuielilor unităţilor administrativ teritoriale va fi necesar un acord venit din partea a cel puţin două treimi din componenţa legislativă a autorităţii politice a acestora.

Să ne reamintim că dacă un proiect este realmente productiv, va exista întotdeauna o metodă de a-l finanţa astfel încât toată lumea să iasă câştigată. Astfel, prevederile referitoare la o supra-majoritate nu elimină proiectele ce sporesc realmente avuţia naţională. În acelaşi timp, ele vor face ca grupurilor de interese să le fie tot mai greu să folosească statul ca instrument pentru delapidarea banului public. Totodată ele vor menţine la un nivel local activităţile guvernamentale ce presupun cheltuieli, adică acolo unde competiţia între autorităţile politico-administrative oferă acestora din urmă un puternic motiv de a servi interesele tuturor cetăţenilor.

e) Înainte ca guvernului să i se permită să împrumute fonduri pentru a-şi finanţa un deficit în bugetul său anual, va fi necesară o aprobare în proporţie de trei pătrimi, obţinută în ambele camere ale Parlamentului .

Acest lucru va diminua tentaţia pe care orice stat o are de a cheltui peste mijloacele pe care le are la dispoziţie.

f) Pentru ca guvernul să poată dispune ca autorităţile legale sau contractori privaţi să facă anumite cheltuieli, oricare ar fi natura acestor cheltuieli, va fi necesară o aprobare în proporţie de trei pătrimi, obţinută în ambele camere ale Parlamentului.

Dacă această prevedere nu este inclusă, statul va utiliza cheltuielile făcute prin astfel de dispoziţii pentru a scăpa de limitările impuse împrumuturilor şi cheltuielilor în maniera mai sus arătată.

g) Banca Centrală are funcţia de a menţine stabilă valoarea monedei şi de a menţine un nivel al stabil al preţurilor. În cazul în care nivelul preţurilor scade sau creşte cu mai mult de 5% anual, timp de doi ani la rând, guvernatorului Băncii Centrale şi echipei sale i se va cere să-şi prezinte demisia.

Această prevedere ar clarifica într-un mod concret rolul Băncii Centrale. În cazul în care menţine stabilitatea monetară, îşi îndeplineşte rolul pe care îl are în promovarea progresului şi stabilităţii economice. Dacă nu, atunci trebuie să existe nişte responsabilităţi clare.

Argumentele prezentate mai sus arată faptul că aceste prevederi ar servi la promovarea progresului economic şi la limitarea tendinţei politicienilor de devenii clienţii grupurilor de interese. Ele ar fi un pas înainte către o bună guvernare bazată nu pe forţă, fraudă şi furt, ci pe cooperare, consimţământ reciproc şi liber schimb.

[Extras din cartea Liberalismul economic: o introducere de James D. Gwartney, Richard L. Stroup si Dwight R. Lee aparuta la editura Humanitas.]