Schimba Constitutia

Statul nostru obisnuieste sa ne minta, sa ne insele, sa ne fure, si sa ne taxeze de zece ori pentru acelasi lucru. Cheltuielile publice sunt indecente iar legile au ajuns sa fie, dupa orice standard, imposibil de respectat. Vorbe multe dar goale, mazgalituri fara noima, aplicate arbitrar si incalcate zilnic. Prea multe ca sa le mai stii, prea intortocheate si prea pretentioase ca sa mai merite sa-ti bati capul.

Intr-adevar, cu cat un stat este mai corupt, cu atat mai numeroase sunt legile sale. Cand se strica, masinaria haraie ingrozitor: creste alert volumului legislatiei si taxarii, mesajele publice emise zilnic sunt in exces, iar imaginea devine principala preocupare a institutiilor publice. Este reactia naturala a sistemului de a carpi neajunsurile cele mai vizibile, cand problemele de fond raman neatinse.

Pentru a putea ajunge la fond, trebuie, pe de o parte, sa ignoram acest zgomot si sa ascultam numai si numai de propriile constiinte si ratiuni. in plus, trebuie sa iesim din minoratul in care este purtata discutia despre politica si politici, evitand sa cautam autoritati care sa ne spuna ce avem de facut, fara a ne lasa impresionati de puncte de vedere oficiale, si depasind comparatiile superficiale intre cum este in America, Franta, Germania, Suedia sau mai stiu eu unde – dandu-ne astfel o minima sansa pentru a iesi din “furca” lui Maiorescu.

Urmatorul exercitiu ne-ar putea ajuta in ambele directii: sa zicem ca noi toti, cetateni-suverani contribuabili, ajungem la concluzia ca asa nu se mai poate si ne organizam astfel incat, incepand cu 1 ianuarie 2009, sa intram cu totii in „greva fiscala” - adica sa nu ne mai platim impozitele. Niciunul. Statul nu ne poate pedepsi pe toti, iar mesajul transmis prin eleganta nesupunere civica este ca, datorita neindeplinirii corespunzatoare a obligatiilor ce-i revin, cetatenii au decis, in suveranitatea lor, ca serviciile sale nu mai sunt solicitate, si ca, prin consecinta, statul este concediat in corpore - Impreuna cu sistemul politic si sistemul public, cu toate organele sale, legitime sau ilegitime, „de neinlocuit” sau nu. Strictly bussiness!

Acest experiment mental ne plaseaza in ceea ce se cheama „situatia meta-constitutionala”. in aceasta situatie avem de negociat un nou contract social. intre noi. Profesionist, calm, in profunzime, ca si cum am vrea sa angajam un paznic in sat. Trebuie sa ne asiguram ca urmatorul paznic pe care-l angajam este catelusul nostru, util, manierat si ascultator, astfel incat sa-l putem scoate in parc la concursul de frumusete, iar monstruletul degenerat de astazi sa ramana doar o amintire urata. Nu putem spera ca toate problemele vor fi rezolvate complet, dar cu siguranta putem ajunge la un milion de kilometri distanta de amortirea in care suntem astazi.

Un paznic, fiind singurul inarmat din sat, poate comite doua tipuri de erori. in primul rand, poate sa nu ne apere cum trebuie - sa nu presteze in mod corespunzator serviciile pentru care este angajat. Sa-i zicem „eroare de sistem de tipul I”. In al doilea rand, i-ar putea trece prin cap ca este profitabil sa ne apere „prea mult”: sa abuzeze de noi, exagerand pericolele si reglementand din ce in ce mai mult, arogandu-si din ce in ce mai multe atributii si apoi pretinzand taxe din ce in ce mai mari – „eroare de sistem de tipul II”. Cele doua tipuri de erori se atrag una pe cealalta. Daca reusim sa evitam ambele erori pe termen lung, se cheama ca am reusit.

Primul fel de eroare – problema de eficienta - este evitabila pornind de la separatia orizontala (legislativ, executiv, judecatoresc) si verticala (local, regional, central) a puterii in stat, prin urmarirea stricta a doua principii: principiul potrivit caruia o problema trebuie rezolvata la cel mai mic nivel la care aceasta poate fi rezolvata, respectiv principiul reducerii la minimum a “distantei democratice” - a relatiei input-output dintre cetateni, politicieni si politici. La acest „cel mai mic nivel posibil” jonctioneaza cele mai bune interese cu cele mai potrivite cunostinte. Surogate ca descentralizarea administrativa sau regiunile de dezvoltare nu pot face fata presiunilor de centralizare din sistem: in lipsa alocarii constitutionale a autoritatii, problemele tind sa migreze in sus pe ierarhii…Pentru a fi solida si coerenta, separatia verticala a puterii trebuie dublata cu reorganizarea, simetrica, a sistemului fiscal: taxele trebuie colectate local si regional si apoi alocata o cota-parte catre nivelul central, si nu invers (pentru ca altfel, fondurile sunt re-alocate de la centru pe criterii politice).

Al doilea tip de eroare – „cine ne pazeste de paznic” - este cu adevarat dificila. Și totusi, solutiile exista si sunt de bun-simt.

In privinta taxarii, principiul este ca oamenii nu pot fi taxati fara a fi de acord sa fie taxati. Pentru a putea fi de acord sa fie taxati, ei trebuie sa stie in clar cu cat vor fi taxati. Prin urmare, in Constitutie trebuie sa fie precizate trei clauze: 1. Un anumit nivel, fix, al taxarii (care nu poate fi modificat decat in situatii cu adevarat extraordinare) 2. Eliminarea oricaror taxe mascate sau implicite si 3. interzicerea oricaror cheltuieli in deficit. in plus fata de imoralitatea sa intrinseca, orice cheltuiala in deficit inseamna taxarea ilegitima a generatiilor viitoare; de fapt, aceasta norma este deja in vigoare in cazul bugetului UE.

In ceea ce priveste arogarea de atributii prin hiperreglementare, Constitutia trebuie sa prevada conditiile de legitimitate ale legiferarii (sintetizate de R. Barnett in ultima sa carte): 1. Toate legile subsecvente Constitutiei trebuie sa sa fie necesare pentru a proteja drepturile celorlalti si 2. Toate legile subsecvente Constitutiei trebuie sa fie pertinente in sensul dublu ca a. ele nu violeaza drepturile preexistente ale celor asupra carora ele sunt impuse si b. fiecare lege contine cea mai putin restrictiva varianta de reglementare dintre optiuni.

Acestea sunt unele dintre uneltele necesare Curtii Constitutionale pentru a struni sistemul politic si sistemul public. in lipsa lor, interesele statului sunt: sa fie cat mai mare, cat mai puternic, sa ia taxe cat mai mari, sa furnizeze cat mai putin catre end-useri, sa depinda cat mai multe lucruri de el, si sa nu fie niciodata intrebat ce a facut cu banii. interesele publicului, pe de alta parte, sunt: sa obtina un raport pret-calitate minim la bunurile furnizate public (aparare, justitie, educatie, etc), sa aiba o cIt mai mare libertate de alegere, si sa fie preturile cat mai joase – neumflate de taxe, restrictii si costuri administrative.

Horia Terpe, CADI-Eleutheria

[Articol aparut in Revista 22 ]