Schimba Constitutia

Economia bine-inteleasa are invataturi neschimbatoare fata de vremuri, locuri, oameni si politicieni. Ea nu este stiinta despre cat de maiastru creste PIB-ul natiei sub ai nostri, comparativ cu cat de mult se alege praful de tot si toate sub ai lor. Economistii responsabili, altii decat contabilii puterii sau ai opozitiei, au multe a spune cand vine vremea de judecat… legea. Si nu este vorba doar de judecati duziniere de tipul „legea X ma ajuta sa prosper pe mine, eu sunt important pentru societate, deci e bine pentru toti”, si nici de tipul „legea Y are mai multi beneficiari decat vaduviti, deci societatea, tara dom’le, o duce mai bine”. Senzatia de „buricul pamantului” a unor sectoare din economie sau aritmeticile sociale care scad lacrimi din zambete nu poate fi nici morala si nici stiintifica.

Economistii liberali si divizia lor ultras, libertarienii, citesc infinit mai ingrijit lumea. Desi azi multi Isi tatueaza in laringe mantra de liberali, discursul le ramane prolix pentru cineva ce stie ca liberalismul este acasa cu Mises sau Hayek (cu predecesorii si discipolii lor), decat cu Keynes sau varii ‚neoclasici’. Ultimii sunt prieteni de nedespartit ai guvernelor asa-zis ‚liberale’ in misiunea de a modela planifica centralizat economia! ‚Austriecii’ (qua economisti) libertarieni (qua filosofi politici) resping ideea de experiment economic si social ca metoda de a gasi si legile economiei, si Legea. Ei abiliteaza ratiunea cu puterea de a le discerne apriori prin contemplarea actiunii, respectiv, naturii umane. Si sunt adesea incomozi prin credinta intr-un concept ‚incomod’ fie si in sfanta democratie: dreptul de proprietate.

Bine, dar ce poate spune un economist (cu asa pacate: si austriac, si libertarian) despre Constitutie? Cu grija, suficient de mult. Stiinta economica se ocupa si cu impactul regulilor asupra actiunii umane si functionarii economiei. insa economistii ‚austrieci’ nu sustin vreodata ca economia ar putea fi un substitut pentru studiile legale sau jurisprudenta. Dar au o teza tare. Ei propun o relatie de ordine: judecatile de eficienta capata sens doar odata ce pozitia etica justa este dintru inceput asumata, dupa cum spune M. N. Rothbard. Ergo, interesul economistului ramane valid: legea defineste si modifica drepturile de proprietate.

Daca economistii din toate scolile de gandire au fost mereu interesati in evaluarea acestui impact, uneltele intelectuale nu au fost omogene in realismul lor. in prezent, doua viziuni compun domeniul de studiu Law & Economics. Una este abordarea pozitiva, care studiaza modificarea alocarii drepturilor de proprietate intre doua stari de echilibru. Cealalta este normativa, sugerand ca stabilirea drepturilor de proprietate ar trebui sa urmareasca criteriul eficientei.

Profesorul J. G. Hülsmann ne ofera, intr-o recuperare ‚austriaca’, realista si riguroasa, a marelui Bastiat, o alta perspectiva. El propune o analiza comparativa intre doua tipuri de apropriere reciproc exclusive (orice act economic, fie el productie, contract, donatie, mostenire, impozitare, limitare, prohibire implica o apropriere). Sunt comparate efectele aproprierii realizate cu consimtamantul proprietarului prezent al unui bun economic cu efectele ce decurg din aproprierea aceluiasi bun fara consimtamantul sau. Aceste efecte relative, calitative, reprezinta o clasa speciala de legitati economice denumite de autorul amintit „legile contrafactuale ale aproprierii”. Hülsmann argumenteaza faptul ca studiul acestora permite evaluarea calitativa a impactului legii asupra economiei.

Un cadru constitutional care consacra si legitimeaza un anumit tip de apropriere in dauna celuilalt produce, volens nolens, consecinte de un anumit tip – bune sau rele – pentru societate. Criteriul proprietatii e ontologic. Atentie, democratia referendumului nu e un criteriu, e doar un test! Agresiunea (fie si ‚constitutionala’) nu creeaza bunastare. O redistribuie. Desi, empiric, economia creste cu toate taxele si reglementarile ce o cocoseaza. (Judecand contrafactual, ar fi crescut si mai mult in absenta lor!). Proprietatea randuieste eficienta (calculul economic pentru urmarirea profitului, pe baza de preturi liber formate in tranzactii intre proprietari de resurse), da o motivatie mai puternica si valorifica informatia disponibila la nivelul intim al fiecarui agent. Agresiunea le distruge oricat de democratic (si sofisticat justificat) ar fi raptul.

Sa privim, bunaoara, la cateva dintre principiile constitutionale americane, originare, precum si la cateva dintre cele europene contemporane si sa le potrivim cu starea de fapt.

Spre exemplu, Constitutia Statelor Unite, enumera atent (si limiteaza, deci) puterile guvernului federal, diviziunea atributiilor intre guvernele statelor si cetateni. in antiteza, defunctul (materialmente, pentru ca spiritul i-e viu!) proiect de tratat european jongla cu concesii la adresa intereselor speciale, subtiind ideea de puteri limitate. Totodata, drepturile constitutionale ale cetateanului american sunt menite sa-l protejeze de ingerinta statului in viata, in libertatea si in proprietatea lui. Constitutia UE abunda de drepturi la servicii furnizate de catre stat, drepturi ce pot fi create pentru un grup doar prin atingerea libertatilor celorlalti. Documentul ignora economia de piata, inlocuind-o cu conceptul lunecos de economie sociala de piata. Prea putin vizibile erau angajamentele in directia protejarii proprietatii private, liberii initiative si diviziunii muncii.

Un atare spirit al Europei se vede in materia lui de azi: un continent batran si birocratic, revolut in tehnologie, revolutionar cand stipendiile publice se poticnesc, „politically correct” si „morally biased”. Cel putin fata de o America eretica in multe, dar mai asezata in traditia libertatii.

Culmea defunctei Constitutii a UE este faptul ca in Europa sociala, inzestrata cu gena ‘libertatii egalitare fraterne’ si jena libertatii clasice si damblagita de indreptatirile maselor, descatusate de strania Revolutie Franceza exista impresia in randul multora ca tratatul constitutional a meritat sa esueze, printre altele, si pentru ca era… prea liberal!

Octavian-Dragomir Jora, Asociat Institutul Ludwig von Mises Romania

[Articol aparut in Revista 22 ]