Schimba Constitutia

Am exprimat de mai multe ori în ultimul timp convingerea mea că reforma constituţională reprezintă premisa instituţională a reformei sistemului politic românesc. Democraţia modernă, de tip liberal, este fundamentată pe ideea de asociere liberă a cetăţenilor. Această idee şi-a găsit expresia teoretică în formula contractului social. Din această perspectivă, Constituţia este contractul social, adică actul fondator care organizează societatea la nivel naţional. Termenul societate trimite el însuşi la ideea de contract. Ideile de societate şi de contract permit înţelegerea naţiunii civice şi eliberarea ei de reziduurile etniciste şi organiciste.

Constituţia adoptată în anul 1991 a fost rezultatul unui compromis între tendinţe contradictorii. Este vorba, mai întâi, de tendinţele conservatoare, care au păstrat, în parte, atât inerţiile ideologice specifice teoriei comuniste a statului şi dreptului, cât şi inerţiile etniciste reactualizate în etapa naţionalistă a comunismului în România. Este vorba, mai apoi, de tendinţele democratice, care au afirmat atât valorile care au stat la baza Statului Român modern în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi în prima parte a secolului XX, cât şi valorile democraţiilor moderne contemporane. Ca urmare a acestui compromis, democraţia românească post-decembristă a cunoscut numeroase disfuncţionalităţi şi crize.

Revizuirea Constituţiei în anul 2003, după un îndelungat proces de negociere între forţele politice, a corectat unele dintre erorile iniţiale ale Legii fundamentale, mai ales în primele două titluri privind principiile generale, drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale. În schimb, în Titlul III şi în Titlul V, referitoare la autorităţile publice, au rămas textele pe care s-a clădit un mecanism instituţional viciat, disfuncţional, contradictoriu şi ineficient.

Iată de ce este necesară o rescriere integrală a textelor privind autorităţile publice, astfel încât să fie posibilă reconstrucţia instituţională a României şi conectarea ţării noastre la instituţiile democratice europene.

Acest proiect ambiţios nu poate fi elaborat teoretic şi realizat practic peste noapte. Este nevoie de o dezbatere profundă, la care să participe nu numai oamenii politici şi partidele politice, ci şi specialiştii în teorie politică şi constituţională, opinia publică şi mass-media. Această dezbatere trebuie să aibă însă un început.

Am promis, în urmă cu câteva luni, că voi demara personal un intens proces de consultări cu experţi constituţionali – jurişti, politologi şi alţi specialişti – din ţară şi din prestigioase centre de cercetare din străinătate şi că voi prezenta public un document pe care îl voi supune, pe de o parte, pe plan intern, analizei partidului şi, pe de altă parte, în afara partidului, dezbaterii societăţii civile. Totodată, am promis că, în paralel, voi încerca să creez un cadru în care societatea civilă, factorii politici şi experţii să poarte un dialog constructiv, menit să testeze forţa şi relevanţa propunerilor constituţionale avansate.

Prezentul document este împlinirea promisiunii pentru începerea dezbaterii în vederea revizuirii radicale a Constituţiei. El cuprinde principalele motive care impun revizuirea Legii fundamentale şi direcţiile principale ale acestei revizuiri. În anexa la acest document sunt incluse propuneri de texte pentru revizuirea constituţională. Aceste propuneri au fost elaborate în cadrul Centrului pentru Analiză şi Dezvoltare Instituţională, cu utilizarea unei expertize de înaltă specialitate în materia dreptului public.

Desigur, nu am ambiţia că acest document ar fi chiar concluzia dezbaterii. El este doar un punct de plecare, respectiv o premisă a dezbaterii. Dincolo de soluţiile pe care le conţine, acest document are rostul de a identifica problemele şi de a le supune atenţiei publice. Propunerile de soluţii pot fi împărtăşite sau înlocuite cu altele, dar problemele nu mai pot fi ignorate. Aceste probleme au o asemenea amploare încât rezolvarea lor nu este posibilă decât printr-o reconstrucţie instituţională a României şi a Statului Român.

După prezentarea acestui document, voi încerca să îmi îndeplinesc şi a doua promisiune privind crearea unui cadru de dezbateri. În acest sens, Centrul de Analiză şi Dezvoltare Instituţională, care funcţionează sub egida Fundaţiei Eleutheria, va organiza, în acest an şi în anii următori, mai multe seminare, mese rotunde şi conferinţe, cu participarea reprezentanţilor partidelor politice şi ai societăţii civile, a experţilor, a specialiştilor în politologie şi în drept constituţional din ţară şi din străinătate.

Ar fi utopic să credem că această dezbatere se va încheia în câteva luni. Dacă procesul anterior de revizuire a Constituţiei a durat aproape cinci ani, iar dezbaterea referitoare la acea revizuire a început imediat după adoptarea Legii fundamentale în anul 1991, este firesc ca această nouă dezbatere să dureze mai mulţi ani. Ea va dura mult tocmai pentru că este vorba de o revizuire radicală a Constituţiei, care presupune, între altele, decizii instituţionale majore, cum ar fi: opţiunea între republica parlamentară şi republica prezidenţială; opţiunea între structura bicamerală şi structura unicamerală a Parlamentului; opţiunea între alegerea prin vot direct şi alegerea de către Parlament a Preşedintelui, cu consecinţa consolidării poziţiei şi a creşterii responsabilităţii prim-ministrului; opţiunea între păstrarea mecanismului rigid actual de declanşare a alegerilor anticipate şi flexibilizarea acestuia; opţiunea între păstrarea unei instanţe supreme cu funcţii de judecată şi transformarea ei într-o adevărată curte de casaţie; opţiunea între integrarea Curţii Constituţionale în autoritatea judiciară şi menţinerea statutului ei distinct; opţiunea între păstrarea Ministerului Public în autoritatea judiciară şi clarificarea statutului său ca structură cu autonomie funcţională a puterii executive; opţiunea între păstrarea actualei structuri administrativ-teritoriale şi reorganizarea ei prin înlocuirea judeţelor cu regiuni în cadrul statului unitar descentralizat.

În plus, adoptarea acestor decizii nu depinde doar de opţiunile teoretice, ci şi de capacitatea societăţii româneşti de a absorbi soluţiile radicale de revizuire a Constituţiei. În acest context, trebuie să recunoaştem că, deşi bicefalismul puterii executive a creat numeroase disfuncţionalităţi, totuşi, el a avut un rol benefic în perioada de tranziţie prin cenzurarea reciprocă, mai mult sau mai puţin eficientă, dintre Preşedinte şi prim-ministru, în condiţiile în care concentrarea puterii executive ar fi creat riscul unor derapaje autoritare şi mai pronunţate decât cele care s-au manifestat în ultimii ani. Ca urmare, procesul de revizuire a Constituţiei nu se va putea încheia în acest ciclu electoral, ci numai în ciclul electoral următor. Dar pentru ca, în perspectiva anilor 2010-2012, să putem avea un sistem democratic funcţional, eficient, care să lucreze cu adevărat în interesul cetăţenilor şi să facă faţă provocărilor integrării europene, dezbaterea pe care o lansez prin acest document nu mai poate să întârzie.

Desigur, după dezbaterea publică a principiilor şi textelor revizuirii constituţionale, va fi nevoie de parcurgerea mai multor etape instituţionale. În mod normal, ţinând seama de
experienţa primei revizuiri a Constituţiei, la care am participat din primul şi până în ultimul moment, procesul ar trebui să treacă cel puţin prin următoarele etape:

1. constituirea unei comisii de experţi, la nivelul fiecărui partid politic, care să analizeze principiile şi textele revizuirii Constituţiei, astfel cum au rezultat ele din dezbaterea publică, şi să elaboreze un proiect de document propriu de poziţie;
2. dezbaterea acestui proiect de document în structurile de conducere ale fiecărui partid şi în grupurile parlamentare ale fiecărui partid, pentru adoptarea platformei de negociere a revizuirii Constituţiei cu celelalte partide parlamentare;
3. negocierea platformelor partidelor de către grupurile parlamentare;
4. realizarea unui compromis între grupurile parlamentare ale partidelor interesate în revizuirea Constituţiei, concretizat într-un document care să conţină principiile revizuirii Constituţiei;
5. adoptarea unei hotărâri a Parlamentului, în şedinţa comună a Senatului şi a Camerei Deputaţilor, pentru înfiinţarea Comisiei Parlamentare Constituţionale şi a mandatului acesteia;
6. dezbaterea în Comisia Parlamentară Constituţională a propunerilor de texte făcute de grupurile parlamentare în acord cu principiile adoptate de Parlament;
7. redactarea proiectului de lege de revizuire a Constituţiei de către Comisia Parlamentară Constituţională;
8. dezbaterea şi adoptarea proiectului de lege de revizuire a Constituţiei în Camera Deputaţilor şi în Senat;
9. realizarea, prin procedura de mediere, a acordului dintre textele adoptate în cele două camere;
10. dacă va fi necesar, adoptarea textului final al legii de revizuire a Constituţiei în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului;
11. organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional pentru aprobarea legii de revizuire a Constituţiei;
12. adoptarea deciziei Curţii Constituţionale de confirmare a referendumului naţional.

Valeriu Stoica

[citeste tot eseul]